Hram și sfințire de pictură în Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Cojușna

2676

Sute de credincioşi din satul Cojuşna, raionul Străşeni, au aşteptat ziua de 6 mai, când, în zi de Hram a fost rânduită slujba de resfinţire a sfântului locaş după ample lucrări de renovare și finisarea picturii.

Slujba de sfințire a picturii a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în locașul de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de teologul Sergiu Crudu.

Acum șapte ani în această localitate a fost desemnat în calitate de paroh părintele Serghei Jmurcov, tânăr, energic şi bine şcolit, încât a renovat locaşul, pictura interioară, dar şi reanimând viaţa duhovnicească.

Astăzi, biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Cojuşna e o adevărată bijuterie. Aşa şi trebuie să arate Casa Domnului. Cu atât mai mult că acest edificiu sacru dăinuie de mai bine de două secole, anul acesta aniversând 203 de ani de când i-a fost pusă prima piatră la temelie şi 163 de ani de când a fost zidit.

La Vohodul mic, părintele-paroh Prot. Serghei Jmurcov a fost decorat de către arhipăstor cu dreptul de purta mitra, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sârguincioasă și pentru munca depusă cu multă osârdie la renovarea bisericii din satul Cojușna.

În această memorabilă zi, protodiaconul Ioan Novac s-a învrednicit de a fi hirotonit în treapta de preot, pe seama parohiei „Sf. Treime” din s. Grătiești, mun. Chișinău, iar tânărul monah Filip Mistodie, student în anul III la Seminarul Teologic din Chișinău a fost hirotonit în treapta de ierodiacon, pe seama Mănăstirii Sf. Mare Mucenic Iacov Persul din s. Sireți, r. Strășeni. Cu acest binecuvântat prilej, slujitorii au primit felicitările Mitropolitului și îndemnuri pentru o slujire dârză și neobosită în Biserica lui Hristos.

La finele slujbei a urmat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor evanghelice rânduite şi un Tedeum de mulţumire.

Mitropolitul Vladimir a rostit un cuvânt de învăţătură, dar şi de mulţumire către cei prezenţi. De distincţii bisericeşti s-au învrednicit mai mulți ctitori ai bisericii din Cojușna.

După binecuvântarea arhierească şi împărţirea unor cărţi de rugăciuni copilaşilor prezenţi, a avut loc un concert duhovnicesc prezentat de către ansamblul etno-folcloric din sat.

Părintele Serghie a mulţumit celor care au contribuit ca sărbătoarea să fie una aleasă şi care se va întipări în inimile cojuşnenilor pentru ani buni în continuare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
2877

Sărbătoare dublă în satul Cojușna

La data de 6 mai creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Satul Cojușna din raionul Strășeni marchează în această zi atât hramul satului, cât și hramul Bisericii. Pentru oamenii din Cojuşna, biserica este nu doar un loc de rugăciune, ci şi un simbol al localităţii. Biserica din Cojuşna a […]

    Articole postate de același autor
    2187

    Ștergarul

    • Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună; dar cine ia ştergarul, acela ia cunună! • ”Ștergarul„ de Costache Ioanid, poezia pe care o recit de 2 ani în ajunul Învierii Domnului. De această dată, am simțit-o mai mult ca nicicând. La început mă gândeam că e ștergarul pe care nu-l mai vrea nimeni […]