„Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu, când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” Duminica Samarinencii la Mănăstirea Suruceni

153

„Fiecare întâlnire a omului cu Dumnezeu este o surpriză. Dar cea mai mare surpriză ne aşteaptă pe toţi la Judecata de Apoi, atât pe cei drepţi, cât şi pe cei păcătoşi. Drepţii se vor minuna pentru că, în smerenia lor, nu s-au socotit niciodată vrednici de mila Domnului; păcătoşii, dimpotrivă, vor aştepta să fie mântuiţi şi, în schimb, vor fi mustraţi de Dumnezeu.” (Arhim Zaharia Zaharou)

În Duminica a V-a după Înviere, cea a Samarinencii, obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea Suruceni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de slujitorii mănăstirii. 

„Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu!” (Ps. 41,2). Omule, dacă te gândeşti vreodată că hrana şi băutura trupească pot să-ţi hrănească şi învioreze sufletul, te vei afla atunci pe treapta pe care se găsesc animalele de casă şi cele sălbatice de pe dealuri. Dacă ai trecut de această treaptă şi nădăjduieşti ca sufletul tău să poată fi hrănit şi înviorat de înţelepciunea omului şi de frumuseţea acestei lumi, atunci te vei afla pe treapta omului cu experienţa şi întregimea înjumătăţită. Dacă ai trecut de cea de a doua treaptă şi ai simţit o sete de negrăit, pe care nu o poate stăvili nici un lac din lume – care nu se poate stinge nici de către întregul ocean al lumii – atunci eşti cu adevărat un om călit şi pregătit, eşti un om adevărat. Numai la această treaptă  de sete duhovnicească nepotolită, vei înţelege deplin Evanghelia de astăzi”, – ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.  

„Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (In. 4,14). Atât samarinencii, cât și nouă, Mântuitorul Hristos ne oferă „apa cea vie” sau harul vindecător, care să ne curețe de păcate și să ne schimbe viața, pentru ca să putem deveni închinători „în duh şi în adevăr“, cunoscând că El este singurul Dumnezeu adevărat şi Mântuitor al lumii.

Fiind obișnuiți cu o cultură a materialului, a eficienței exterioare, a vizibilului, a realității evidente, nu mai suntem în stare să trăim cultura duhului, a invizibilului, a tainicului, a sufletului, a tot ceea ce ar trebui să stea la temelia vieții noastre: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot!” (In 4, 15).

A nu înseta niciodată, din punct de vedere duhovnicesc, înseamnă a găsi sensul vieţii tale. Înseamnă să descoperi care este rostul tău pe acest pământ. Când nu-l descoperi, însetezi, te frămânţi în inima ta şi toată viaţa ta este un chin. Duhul Sfânt ne hrăneşte pe fiecare dintre noi din punct de vedere duhovnicesc. Dar nu putem descoperi „apa cea vie” dacă nu intrăm în dialog cu Dumnezeu, dacă nu-L dorim Domn și Stăpân al vieții noastre.  

„Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârsit”. (Rom. 12,1-2)

sursa manastireasuruceni.md


Articole postate de același autor
3043

Rugăciunea duhovnicului

Odată, mergând la părintele cu unele necazuri, l-am întrebat şi despre fiica mea cea mică, I. – Părinte, ce să mă fac cu ea? E cea mai mică, dar nu mă ascultă deloc, nu-i aşa cum aş fi vrut eu. Face totul anapoda, numai de-a-ndoaselea. Mă rog eu şi zi şi noapte lui Dumnezeu să […]