“Scoateţi apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12, 3). Duminica Samarinencii la Mănăstirea Curchi

193

“Dumnezeu este însăşi viaţa noastră şi dacă nu este încă, trebuie să devină!”

În Duminica a V-a după Învierea Domnului (a Samarinencii), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Oricât de păcătos ar fi omul, Dumnezeu îl poate ridica, îl poate mântui, de aceea și dialogul dintre Hristos și femeia samariteancă începe sub forma unei nedumeriri: „Cum Tu,… ceri de la mine…” (Ioan 4, 9). Da, Hristos ne cere fiecăruia, așa cum suntem, deschiderea sufletească, pentru ca să ne poată mântui. Acest lucru nu doar trebuie ne cutremure, ci și să facă curajoși și plini de îndrăzneală. Dumnezeu, Marele Iubitor de oameni, ne dă­ruiește apa cea vie (Ioan 4, 10), apa botezului, începutul mântuirii noastre, din care, dacă ne împărtășim, nu mai însetăm niciodată. Însăși mărturisirea credinței, la Botez, în moartea și Învierea lui Hristos generează râuri de apă vie din care se adapă (Ioan 7, 38) continuu ființa umană, însetată și dornică de cunoaștere permanentă.

„Când omul nu este indiferent fată de adevăr, ci şi-l doreşte cu toate puterile sale, sufleteşti, duhovniceşti, dar şi trupeşti, atunci acest om, această „persoană”, este pregătită ca Dumnezeu să lucreze asupra lui. Prin urmare, faptul că rămânem morţi lăuntric este pentru că suntem cu totul indiferenţi. Interesele noastre sunt foarte mici, trecătoare, efemere, materiale”, ne spune Arhim. Varnava Iankos.

Dumnezeu, Care nu are nevoie de nimic si care este deplin în toate, este însetat și flamand de ceva.  Este însetat si flămând de mântuirea omului, este însetat și flămând de dragostea omului, este însetat și flămând de înțelegerea omului, de deschiderea lui, este însetat și flămând de a nu-l mai vedea pe om în suferință, mai ales a sufletului, dar și a trupului. De noi depinde dacă El va întra în viețile și sufletele noastre…

„I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.” (In. 4, 25). Vremea a venit. Mântuitorul aşteaptă lângă fântâna inimii noastre, din care să scoatem apa murdară a păcatelor, noroiul care ne îmbolnăveşte sufletele, umplându-ne de amar şi deznădejde…Așteaptă să vorbească cu noi prin Evanghelie. Şi noi, ascultându-L, să-i cerem lămuriri prin rugăciune. Ca să aflăm cine este El şi, cu darul Lui, cine suntem noi. Să primim apa cea vie, care ne va spăla sufletul, iar apoi îl va înalţa la Cer.
 
Răspunsurile la strană au fost oferite de corul Mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.
 
sursa manastireacurchi.md

 

Articole postate de același autor
2259

Pelicanul – simbol al Mântuitorului

Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către Înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe […]