Îndoiala lui Toma nu este un păcat. Ea se înscrie în îndoiala pe care trebuie să o avem față de îngerii luminoși în care se poate îmbrăca răul, sau îngerul care poate vesti o altă Evanghelie de care ne vorbește apostolul Pavel.
Credința și încredințarea sînt lucruri diferite. A crede orice minune nu este o virtute, dimpotrivă, este o cale sigură spre cădere. Toma s-a îndoit nu pentru că nu avea credință - el nu avea încredințare. Îndredințarea este descoperirea care se face în Duhul Sfînt, vederea minunii, nu credința oarbă.
Toma era într-o stare de bucurie în presimțirea întîlnirii cu Cel iubit. El era atît de bucuros și de nerăbdător să-L vadă pe Hristos Cel înviat, încît se temea că totul este neadevărat. Este acea formă de necredință pe care o avem cînd ni se spune că a venit cineva iubit fără să ne anunțe: nu cred, cum a fost posibil, zicem noi. Așa a reacționat și Toma: mi-ați dat o veste atît de minunată încît nu pot să o cred!
De aceea Hristos nu-l ceartă, ci îl cheamă să-L atingă. Nimeni din ucenici nu l-a atins după înviere, deși toți au fost frămîntați de îndoiala lui Toma. Această îndoială reiese din felul cum procedează cu ei Hristos: văzînd că se îndoiesc de prezența Lui aevea, le-a cerut ceva de mîncare. Nu le-a zis să-și bage degetele în coasta Sa, dar le-a arătat într-o altă formă că este reală arătare, mîncînd în fața lor. Deci, toți ucenicii au fost încercați de îndoială, dar nimeni din ei nu a avut sinceritatea lui Toma să o spună atît de direct: vreau să pun degetul în rana Lui ca să mă conving!
Prin Toma, toți ucenicii au pus degetul în rana lui Hristos. Și noi tot. Iubirea are pragurile ei de îndoială pentru a se ridica și mai sus. Îndoiala lui Toma a sporit iubirea, căci a fost o îndoială venită dintr-o prea mare bucurie la aflarea veștii că Hristos a înviat. Hristos a înviat, dragii mei!
Ierom. Savatie Baștovoi
