Actualitate

În noaptea Slăvitei Sărbători a Naşterii Domnului, Preasfințitul PETRU a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1269

Pe 7 ianuarie 2021, în noapte Slăvitei Sărbători a Naşterii Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi”  din mun. Ungheni.

La miezul nopții, Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat de clerici, numeroși credincioși și copii, adunați pentru a aduce rugăciuni de slavă, laudă și mulțumire Mântuitorului Hristos, care „S-a născut pentru a noastră mântuire”.

Prezenți la slujba praznicală, alături de credincioși, a luat parte oficialități: Dnl Alexandru AMBROS, Primarul mun. Ungheni, dar și alți oaspeți distinși din țară.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a credicnioșilor

După citirea pericopei evanghelice, care relatează evenimentul istoric al Nașterii Mântuitorului Hristos, din Fecioara Maria, în peștera din Betleem, prot. Ștefan RÎMBU, clericul Catedralei Episcopale, a dat citire Cuvântului Pastoral de la Naşterea Domnului, a Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni.

Răspunsurile liturgice și frumoase colinde, au fost interpretate armonios de Corul Catedralei Episcopale, condus excepțional de Dna Irina VIZITIU-GAJIM

La final, Preasfinția Sa a rostit un frumos cuvânt de felicitare, dimpreună cu doriri de sănătate și împliniri duhovnicești pentru toți creștinii prezenți, dorindu-le ca: „Mărețul Praznic al Nașterii Domnului să le aducă multă sănătate sufletească și trupească, har, bucurie, pace, liniște, belșug și sfinte împliniri”.

Totodată, felicitări și urări de bine au fost adresat credincioșilor și de către Dnl Primar, Alexandru AMBROS.

Întrucât Nașterea Domnului este o sărbătoare a familiei creștine, dar prin excelență a copiilor, Preasfinția Sa, nu uită nicicând de acest moment. De aceea, așa cum a făcut-o în fiecare an, Preasfinția Sa, după ce a ascultat colindele copiilor prezenți, a oferit atât copiilor, dar și credincioșilor, cadouri cu dulciuri și alte daruri generoase.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
836

Mitropolitul MELETIE de Cernăuți și Bucovina și Arhiepiscopul PETRU au săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Joi, 1 decembrie, 2022, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni a fost săvârșită Sfânta Liturghi de către Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și Înaltpreasfințitul MELETIE, Mitropolit de Cernăuți și Bucovina. În dimineața zilei, Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU l-a întâmpinat călduros pe înaltul oaspete, Mitropolitul MELETIE. Menționăm că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU are o prietenie duhovnicească de mulți ani cu Mitropolitul […]