În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Preasfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edine

1169

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brînză), care se mai numește și a Iertării, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba Vecerniei cu cinul iertării. În cuvîntul de învățătură, Prea Sfinția Sa a îndemnat la post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și faptele milosteniei, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Mîntuitorul Hristos cel Înviat pentru îndumnezeirea noastră. Apoi Ierarhul și-a cerut iertare cu metanie de la slujitori și credincioși, iar fiecare din cei prezenți și-a cerut iertare la rîndul său de la Ierarh și unul de la altul.

Sursa: eparhia-edinet.md

 


Articole postate de același autor