Actualitate

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1456

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi enoriaşilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrşind Sfînta Liturghie Arhierească.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor trecuți la Domnul.

La încheierea slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a explicat credincioşilor pericopa evanghelică a zilei despre pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

„Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi ne arată lămurit că viaţa noastră nu se termină odată cu moartea trupului. După despărţirea sa de trup, sufletul, care este nemuritor, pleacă spre Cel de la Care şi-a luat începătura – spre Dumnezeu, Milostivul, dar şi Dreptul Judecător, pentru a primi răsplata pentru toate faptele săvîrşite în viaţa aceasta vremelnică. Nici bogăţia, nici sărăcia, privite în esenţa lor nu pot mîntui sau osîndi, ci modul cum ne ataşăm faţă de ele. Păcatul bogatului nu a constat în avuția sa, ci în faptul că, avîndu-l pe săracul Lazăr în preajmă, nu a făcut milostenie cu el. Bogăţia, care ne este dată tot de la Dumnezeu, o putem folosi spre mîntuire prin fapte de milostenie, întrajutorare, căci sunt mulţi din cei care aşteaptă ajutorul şi susţinerea noastră, sau prin ctitoria de biserici, mănăstiri şi instituţii sociale”.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
7325

Scopul diavolului este să-l despartă pe om de nădejdea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Diavolul este vrăjmaș lui Dumnezeu și răzbunător. Vrăjmaș, când, ca unul care-L urăște pe El, pare cumva să aibă dragoste pierzătoare către noi, oamenii, convingându-ne prin modurile patimilor celor de voie prin plăcere să preferăm bunătăților veșnice pe cele vremelnice. Prin aceste patimi furând toată dorirea sufletului, ne desparte complet de dumnezeiasca dragoste, făcându-ne vrăjmași de […]