În Duminica a VII-a după Paşti, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie și o hirotonie la Catedrala mitropolitană din Chișinău

345

În Duminica a VII-a după Învierea Domnului (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic), Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Înaltpreasfinței Sale i-au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei și Eclesiarh al Catedralei mitropolitane și un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

În timpul Serviciului divin au avut loc o hirotonie: studentul ATOM, anul III, Dumitru Darmancev a fost hirotonit în treapta de diacon.

Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii și ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată.

Pericopa evanghelică rânduită de Biserică să se citească la Sfânta Liturghie a fost de la Sfântul Evanghelist Ioan cap.17, vs.1-13. În cuvântul său de învățătură, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș a explicat celor prezenți învățăturile ce reies din Evanghelia de astăzi, însă a vorbit și despre pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1388

Nu este de ajuns să fim buni după fire, trebuie să fim buni după Evanghelie

Eu pe câți îi iubesc, spune Domnul, îi mustru și îi pedepsesc (Apocalipsa 3, 19). Toți cei ce s-au apropiat de Domnul și au devenit ai Lui au ajuns la asta prin multe necazuri, precum dă mărturie Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel propovăduia ca pe o dogmă faptul că, prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm în Împărăția lui […]