În Biserica noastră, postul este obligatoriu, nu-i facultativ, fiecare trebuie să ţină post. E adevărat că nu toţi au condiţii ca să ţină post. În viaţa mea am trăit mulţi ani în internat, dar 38 de ani la mănăstire am putut să postesc foarte bine şi am postit pentru că s-a postit în mănăstire şi a fost uşor să postesc. Am trăit de multe ori din mâncarea pe care mi-au dat-o alţii şi pe care mi-au făcut-o ei cum au gândit ei că trebuie făcută. Îmi dau seama că nu oricine poate posti, dar orice credincios, dacă vrea să ţină postul, dacă se angajează la post, poate să renunţe la o masă pe zi, poate să mănânce (dacă mănâncă de la el) mâncare de post.
Să ştiţi că postul ne ajută foarte mult, în înţelesul că disciplinează organismul.
Prin urmare, pentru a avea o viaţă duhovnicească, trebuie:
– să mergem neapărat la biserică,
– să începem ziua şi să o sfârşim cu Dumnezeu;
– să ne împodobim mintea cu gândurile lui Dumnezeu, din Sfânta Scriptură;
– să ne facem rânduială în minte prin rugăciunea de toată vremea;
– să facem şi lucrarea postului, atât cât o putem face.
Şi dacă nu, zice Filocalia, dacă nu poţi să îndeplineşti o virtute, să împlineşti alta măcar; dacă nu poţi să rămâi în cetatea postului, atunci să te duci în cetatea rugăciunii, că zice Domnul Hristos că „dacă vă vor prigoni într-o cetate, mergeţi în cealaltă“. Trebuie să facem ceva din care să se înţeleagă ce vrem să împlinim şi ceea ce nu putem împlini. Acesta este programul pe care îl dau celor care vor să fie îndrumaţi de mine, iar cei care l-au împlinit au avut si au folos.
Din Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 194-195
