În Ajunul Botezului Domnului Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie și Sfințirea cea Mare a apei în Catedrala ”Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1651

Luni, 18 ianuarie 2021, în ajunul praznicului Botezului Domnului, enoriașii Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei l-au avut în mijlocul lor pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Ierarhul a oficiat, împreună cu soborul de slujitori, slujba Ceasurilor Împărătești, Obednița și Dumnezeiaca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Serviciul divin a început la orele 6 dimineața, iar răspunsurile la strană au fost oferite de corul Catedralei.

După slujbă, Ierarhul, slujitorii și mulțimea credincioșilor au pornit în procesiune la locul special amenajat din curtea Catedralei, unde s-a oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei.

Ca în fiecare an, în ajunul Botezului Domnului, la Catedrală s-au adunat credincioși să ia binecuvîntarea lui Dumnezeu și să primească Agheasma Mare din ajunul Botezului Domnului.

La final, Prea Sfințitul Nicodim a binecuvîntat toţi credincioşii prezenţi cu Agheasmă Mare, după care, în cuvîntul său de învățătură a explicat importanța păstrării acestei ape sfințite şi a menţionat că toţi cei care se vor stropi şi vor gusta din ea, să o aibă spre izgonirea răului, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, ajutor spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi a tuturor lucrurilor.

În încheiere, Ierarhul a îndemnat enoriaşii să păstreze în casele lor această agheasmă cu sfințenie, ca un mare dar binecuvîntat de Dumnezeu pentru cele de trebuinţă sufletului şi trupului.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
421

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice!

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice! Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţii înfruntă şi mustră pe cei mândri! Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite. Dacă le desparţi, greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără […]