În Ajunul Bobotezei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei celei Mari, la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni

809

Marți, 18 ianuarie 2021, în ajunul Bobotezei, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare cu Vecernia praznicală, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit slujitorii Catedralei Episcopale, în prezența credincioșilor prezenți

Răspunsurile liturgice la strană le-a dat Corul Catedralei Episcopale, condus de Preoteasa Liliana Rotari.

După oficierea Sfintei Liturghii, Ierarhul împreună cu slujitori şi enoriașii Catedralei Episcopale au mers în procesiune la fântâna din curtea Catedralei, unde s-a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei.

La sfârșitul slujbei Aghesmei celei Mari, Înaltpreasfinţitul Petru, a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a vorbit credincioşilor despre importanţa şi necesitatea Aghesmei Mari, referindu-se și la slujba din ajunul Bobotezei, spunând: „Ziua din Ajunul Bobotezei este bogată atât sub aspect liturgic, prin slujbele bogate care se săvârşesc în Biserici, cât şi prin faptul că cei credincioşi postesc într-un mod deosebit în această zi. În Biserici se săvârşesc Sfintele Liturghii însoţite şi de Privegheri pentru a preîntâmpina Sărbătoarea care urmează, Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

La final, toţi creştinii au luat Agheasma Mare, pentru a o avea în casele lor, întrucât aceasta are putere sfinţitoare asupra celor care se roagă lui Dumnezeu cu credinţă şi gustând din ea cu evlavie se tămăduiesc de boli, neputinţe şi alungă duhurile necurate de la casele și viața lor.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1231

Predică la Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi, şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

”Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne, împreună cu buna ta maică, Elena împărăteasa, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, […]