– Parinte am trait in mari pacate inainte de a-L cunoaste cu adevarat pe Hristos. M-a scos Dumnezeu din foc, nu inteleg de ce m-a iubit atat de mult. Cum pot sa-I multumesc pentru asta? Si legat de aceasta: cum sa-I multumim Domnului pentru a-I fi bucurie?
– Tema este a dragostei, si, fara dragoste, nimic nu se intelege. Cand a cerut cineva lui Hristos: care este prima porunca a Legii?, Hristos a zis ca a iubi pe Dumnezeu – parafrazez –din tot ce ai, din tot ce esti. Si El, Hristos, S-a grabit sa puna si a doua porunca care este asemenea primei: si a iubi pe aproapele ca insuti pe tine. Cele doua porunci nici nu se gasesc impreuna in cele zece, ci prima este din cele zece, si a doua, din alta carte, din cartea Leviticului, si se da intr-alt context. Dar Hristos le-a impreunat pe amandoua. Si amandoua se rezuma la un cuvant: dragoste. Si in afara de dragoste nici nu este nimic, nici nu se explica nimic.
Pentru a raspunde acuma intrebarii: de ce ne iubeste Dumnezeu atata?
Fiindca Dumnezeu nu are dragoste, El este Dragoste! Dumnezeu – imi vine sa zic mai departe – nu are atribute, nu are nimic, este Tot ce este, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este bogatie, Dumnezeu este cunoastere. Intelegeti ca ceea ce ai, poti sa pierzi sau se poate schimba. Asta se intampla la noi, il iubim pe aproapele ca-i destept, ca-i mai frumos, ca… Iubim pentru ca… Daca se urateste, sau daca vad ca este mai prost decat credeam, sau mai stiu eu ce, incep sa nu-l mai iubesc, sau pur si simplu pentru ca incepe sa ma enerveze cu niste chestii de-ale lui. De ce? Fiindca eu am dragoste, daca am, dar Dumnezeu este, si n-ar putea s-o piarda, dacat daca ar disparea El insusi. Si a fi este, in Dumnezeu, este al firii [Sale]. Asta este. Si relatia [lui Dumnezeu] cu oricine si orice este relatia dragostei; zic oricine si orice, ca ori cu persoane in chipul si asemanarea Lui, ori cu faptura mai mult sau mai putin vie, sa zicem – si cu pietrele, si cu toate, Dumnezeu are o gingasie care provine din dragoste.
Spunea parintele Sofronie: Hristos intr-un singur cuvant de binecuvantare, cu cinci paini a hranit cincisprezece mii, cel putin. De ce cincisprezece mii? Fiindca Scriptura zice [ca erau] cinci mii de barbati, dar fara a numara pe femei si pe copii. Or, […] copiii intotdeauna sunt mai numerosi decat barbatii. Deci cel putin cincisprezece mii. Un singur cuvant, o singura binecuvantare! Si dupa asta a zis Apostolilor “adunati toate, ca nimic sa se piarda”.Deci aceasta atentie pe care Dumnezeu o are pana la cel mai mic amanunt. Si parintele Sofronie, din experienta lui spunea ca Dumnezeu lucreaza cu omul cu o exactitate pana la cel mai mic amanunt, o exactitate cateodata infricosatoare – in sensul ca uneori te scoate in ultima clipa, de la ultimul fir de par, de… viata sau de ceva, sau […]. Si omul se infricoseaza de Pronia asta minunata a lui Dumnezeu.
Asa ca de cate ori nu am trait si eu si atatia altii o frica care nu este de-a lui Dumnezeu si pe care trebuie sa-o punem deoparte. Trebuie pentru binele nostru. Frica ca poate ca am pacatuit asa de mult incat Dumnezeu nu mai poate sa ne ierte este totusi o proiectare a pacatoseniei noastre asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu si poruncile Lui, nu sunt… pentru ca Dumnezeu asteapta de la mine un comportament pe care daca nu-l afisez, apai pazea! Dumnezeu, prin poruncile Lui, El nici nu asteapta sa implinesc poruncile. Poruncile lui Dumnezeu… cum zice Isaia ca “poruncile Tale lumina sunt pe pamant”. Toata Filocalica a trait in lumina acestor porunci. Lumina care imi arata intunericul care sunt. Zice: iubeste pe Dumnezeu! Bun, da-i drumul, incearca! Zice: iubeste pe aproapele. Da-i drumul, incearca! Stim toti rezultatele. De unde poti sa incepi sa traiesti un cuvant dumnezeiesc? Iata ca in cartea despre rugaciune a parintelui Sofronie gasim iarasi un raspuns. El, la un moment dat, vazandu-si neputinta, striga catre Dumnezeu, pararfrazez bineinteles un pic:
Iubesc poruncile Tale, sunt aproape de inima mea, dar Tu vezi ca nu le pot trai, firea mea nu poate incapea poruncile Tale, Cuvintele Tale sunt viata dumnezeiasca, nestricacioasa, eu sunt putregai si stricaciune, vino Tu si salasluieste-Te in mine, si lucreaza Tu in mine, cele bine placute Tie!
Si cu asta omul, in deznadejdea de sine se arunca in mila lui Dumnezeu, Il cheama pe Dumnezeu sa ii umple faptura golita de sine cu Dumnezeu, se traieste deja smerenia, si asta e ce cauta si Dumnezeu. El nu cauta ca noi sa afisam un comportament dupa cuvintele Lui, sa-l aplicam in viata noastra ca pe un plasture, ci El cauta sa ma lumineze, ca sa-mi arate ce nu sunt, ce nu am, ci asteapta de la mine ceva echivalent cu acest strigat: Doamne, vezi ca iubesc lucrurile Tale, dar nu pot!
“Camara Ta o vad impodobita Mantuitorul meu, dar imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi Tu haina sufletului meu“.
Asa ca Dumnezeu este Dragoste. Mi-am dat seama candva ca pentru mine, de-a lungul vietii mele, a fost o dogma. Si acum inteleg un pic si ce este o dogma, o chestie neclintita. Nu stiu de ce, dar as zice ca aproape instinctiv, am crezut cuvantul asta, si in Atotputerea si in Dragostea lui Dumnezeu, si in tot ce am auzit, tot ce am citit, de multe ori smintitor, chiar in Sfintele Scripturi, intotdeauna le-am cercat cu aceasta viziune: daca Dumnezeu este iubire, apai cum se intelege asta? N-am incercat sa dau o explicatie, multumesc Domnului, [singur], de la sine putere. Chiar si instinctiv, m-a miluit Dumnezeu. Si am avut trairea asta ca am asteptat, am cautat pana cand mi-a venit raspuns; si raspuns mi-a venit la foarte multe dintre astea si am vazut cum Dumnezeu este Dragoste si cum, in lumina iubirii lui Dumnezeu, se poate intelege lucrul ala – orice intrebare, orice dogma, orice nedumerire. Nu intotdeauna [este] o intelegere dogmatica sau deplina, dar de multe ori destula intelegere ca sa poti trai mai departe, si sa poti nadajdui si pentru tine, si pentru altii; sa te incredintezi tu, si pe toti, milei lui Dumnezeu, dragostei lui Dumnezeu, cum zice ectenia: “pre noi insine si unii pe altii, si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam”.
Deci Dumnezeu este Dragoste, sa va fie dogma neclintita, si nu veti gresi!
Extras din conferinţa pr. Rafail Noica: “Cuvântul prorocesc şi experienţa harului“, Alba-Iulia, 15 noiembrie 2007
