Îl reclami la Dumnezeu!

2268

Întrebare (Ioana): Părinte, ce să fac dacă iubesc pe soţul meu şi nu mi se răspunde din partea lui tot cu iubire, să divorţez?

Răspuns: Îl reclami la Dumnezeu!

Undeva a apărut o defecţiune: ori la nivelul credinţei, ori al voinţei, ori al nădejdii sau al dragostei adevărate. Vorbeşti cu Hristos dacă soţul nu ştie cum să comunice. Dar mai înseamnă şi că iubirea ta este oarbă.

Iubirea nu trebuie să fie numai voinţă din partea ta, ci trebuie să fie şi raţiune: „Iubesc pe cine trebuie?”. Şi dacă eşti deja căsătorită şi constaţi că iubeşti pe cine nu trebuie, roagă-L pe Dumnezeu să-i deschidă inima şi să-i lumineze mintea cu gând de răspuns la iubirea ta.

Până nu ai făcut aşa din toate puterile tale, nu poţi divorţa. Zi: „Dă-i Doamne puterea şi ajută-l să mă iubească şi el cum îl iubesc eu, ca să mă simt şi eu împlinită în iubire, că sunt iubită“.

Şi Dumnezeu revarsă iubirea Sa în urma rugăciunii tale, asupra întregului trup pe care îl formaţi voi doi. Dacă numai un singur om de pe pământ s-ar ruga şi ar face voia lui Dumnezeu, Dumnezeu, pentru viaţa şi rugăciunea aceluia, nu ar pierde neamul omenesc, dacă acela Îi cere să nu-l piardă. Dar să ştii că puterea cea mai mare este ca tu să iubeşti, că altfel, poţi fi iubită şi de cine nu trebuie, de diavol. E un fel de a spune, el nu poate iubi, că nici nu vrea, dar ne doreşte cu patimă să fim cu el.

Dar dacă tu eşti cu Dumnezeu şi soţul nu te înţelege, faptul că ai o iubire trează este un motiv în plus ca să ceri de la Dumnezeu să ai tact, tandreţe cu celălalt, până ce veţi ajunge la o rezonanţă sufletească, altfel nu-i posibil.

Până ce chipul lui Hristos din celălalt mai străluceşte, mai pâlpâie, mai există o şansă să crească o vâlvătaie de flacără arzătoare de iubire către Dumnezeu; şi dacă creşte către Dumnezeu, va creşte şi către tine.

Până atunci trebuie să-l rabzi, dar când el s-a făcut diavol pentru el însuşi şi pentru tine, să nu mai ai nici o legătură cu el, căci ce amestec are lumina cu întunericul, ori Dumnezeu cu diavolul? Dar dacă n-a devenit diavol, mai e o şansă, mergi pe şansa asta. Succes!

Extras din Ierodiaconul Gamaliel Sima, “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei


Articole Asemănătoare
138

Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos

Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul şi puterea Sa, şi va preface necazul în bucurie, în iubire pentru fraţi, în adorare către El Însuşi. Aşa va fugi întunericul. Să vă amintiţi de Apostolul […]

Articole postate de același autor
440

Zi de hram la Mănăstirea Zăbriceni

Vineri, 4 august 2017, cînd Bierica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Mironosițe Maria Magdalena și a Sfîntului Sfințit Mucenic Foca, , mănăstirea ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, a îmbrăcat veșmînt de ărbătoare cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea mare hram și a marcării a 18 ani de la întemeiere. Mai multe sute […]