Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii

4463

A încercat omul toate: bogăţia, puterea, ştiinţa, păcatul, dar fericit nu l-a făcut nici una! Iisus ne îmbie încercarea Sa, cea din urmă: încercarea iubirii. Aceea pe care nimeni n-a făcut-o, sau pe care puţini au încercat-o, doar puține clipe ale vieţii lor. Cea mai cutezătoare, cea mai potrivnică pornirilor din noi; dar singura care se poate ţine de ceea ce făgăduieşte!

Poţi iubi pe Dumnezeu cât te ţine gura, dar dacă nu iubeşti şi smerenia în care a venit Dumnezeu, ascultător până la moarte de Cruce, n-ai făcut nimic. Iubirea a coborât pe Dumnezeu din Ceruri să se facă om, – şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire.

Din Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 113


Articole Asemănătoare
699

Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră

Un industriaș foarte bogat a fost deranjat de un pescar care stătea pe malul râului, aproape de locul în care își avea ancorat iahtul său. Pescarul își adunase instrumentele de pescuit și privea alene luciul apei. – De ce nu ieși cu barca în larg, la pescuit ? Îl întrebă industriașul. – Pentru că am […]

Articole postate de același autor
3546

Slujire arhierească în ziua pomenirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, la Catedrala mitropolitană din Chişinău

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 30 noiembrie/13 decembrie pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat. La Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, căruia i-a coliturghisit Prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan şi […]