Prietena mea are un admirator la serviciu. Acesta îi face complimente, îi dă cadouri şi ea nu ştie ce să facă. I se pare că el este bărbatul visurilor ei, dar ea este măritată. Ce-i de făcut? (Nina C.)
Să nu-şi permită nimic. Este necesar să se ţină minte că legea morală e indestructibilă. În acest caz, nu există situaţii în care ai putea fi îndreptăţit, chiar şi în mod excepţional. Nu poţi spune: „Îmi permit să-l iubesc pe acest om pentru că soţul meu este atât de grosolan, lipsit de delicateţe şi nu avem niciun fel de comunicare sau unitate spirituală. Dar la N., sufletul este altfel, coincidem întru toate şi avem aceleaşi păreri despre viaţă. Cum să nu-l iubesc, atunci?”.
O astfel de gândire, chiar şi cu un comportament decent, constituie tot infidelitate. Sigur că infidelitatea poate fi de diferite feluri, dar chiar şi gândul la acel om se constituie în păcatul desfrânării. Nu putem privi lucrurile altfel. Pentru a lupta cu păcatul, trebuie să-i spunem neapărat pe nume; să nu numim păcatul acesta dragoste, ci patimă. Aşa vom putea lupta mai uşor împotriva lui.
Din Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, Editura Sophia, București, 2011, p. 45-46
