Actualitate

Hristos a Înviat, ziua a XXIV-a: cât de mult contează să nu porți singur toate poverile

34

Viața are și partea ei zbuciumată, agitată, apăsătoare, în care te întâlnești inevitabil cu oameni nervoși, aroganți, înfumurați, cu vorbe grele, cu nedreptăți, cu situații care îți lasă în suflet neliniște și dezgust.

Sunt momente în care te întrebi cum să ieși din această atmosferă, cum să nu lași tot acest zgomot să intre în tine și să te tulbure.

Mai ales atunci simți cât de mult contează să nu porți singur toate poverile.

Pentru că, atunci când te grăbești, când te apuci de multe lucruri și încerci să le duci numai cu puterile tale, parcă toate se încâlcesc, se adună unul peste altul, te apasă și îți fură pacea.

Și doar în rugăciune te mai poți rupe puțin de acest tumult; te poți, măcar pentru câteva clipe, opri, liniști, aduna și vedea lucrurile mai limpede.

Nu pentru că dispar grijile, realitățile sau ascultările, ci pentru că încerci să nu le mai duci singur.

Când Îl chemi pe Dumnezeu în mijlocul acestor frământări, parcă și greutatea lor se schimbă. Nu se micșorează neapărat din afară, dar se așază altfel înăuntru.

Ar fi mult mai ușor dacă ne-am aminti mai des de Dumnezeu tocmai în clipele în care simțim că ne pierdem răbdarea, pacea sau puterea.

Or, greutățile și provocările care ne stau în față nu ne sunt date ca să ne frângă, ci ca să ne facă mai tari, mai adânci și mai statornici.

Numai că această întărire nu vine din încordarea noastră continuă, ci din învățarea de a pune, iar și iar, totul înaintea Domnului.

Altfel, lumea ne tulbură. Dar cu Dumnezeu, aceeași lume ne poate deveni lecție de răbdare și de întărire.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
3738

Gândurile rele ne muncesc psihic și ne îmbolnăvesc fizic

Nu lua aminte ce îți zice careva, dacă te jignește. Tu ostenește-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubești pe toți. Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Și, dacă te împaci cu toți, dacă dorești binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim […]