Harul e același la toți preoții

225

Ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic. Decât doar că acelaşi har avem toţi. Părintele Cleopa spunea aşa: „Au venit la mine oameni să se plângă că preotul lor este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot şi eu le-am spus: vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor. Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l cu haine curate, duceţi-l în biserică să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Iisus şi vinul în Sângele Lui!”. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot!

Deci să nu alergaţi după o biserică pentru că preotul slujeşte frumos - acesta este un dar lumesc - că are o voce frumoasă, o statură frumoasă, o prestanţă nu ştiu cum... Toate acestea sunt adaosuri, frumuseţi pe care Dumnezeu i le dă. Dar harul e acelaşi la toţi. Ca duhovnic fiecare poate să-şi aleagă pe oricine, poate să caute un duhovnic, dar în ceea ce priveşte slujba, să nu spună: „A, nu mă duc la biserica asta, mă duc la cealaltă, că acolo predica este frumoasă”... Dincolo de predică există această forţă a Duhului care lucrează în omul care vine în biserica lui Dumnezeu cu credinţă. Aş vrea să găsiţi în fiecare preot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc.

Din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 77-78


Articole Asemănătoare
149

Cel mai bun program de rugăciune

– Vorbiţi-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm? – Da. Programul acesta este: Permanent! – Dar atunci când trebuie să învăţăam pentru şcoală, cum să ne mai facem rugăciunile? – Atunci când ai o meserie, fie că eşti medic, că eşti elev, că eşti student, că eşti profesor, […]

Articole postate de același autor
238

Ai grijă şi vezi care-ţi sunt credinţele şi în cine crezi!

Ce credeţi despre horoscop, e bine să ne luăm după ce spune horoscopul? ‒ Sigur că da, maică, dar pe urmă să nu zici că n-ai avut noroc, că ai căzut în groapă! Aici avem două aspecte. Mai întâi, ce se publică acum la rubrica „horoscop” este ori o compilaţie ieftină, ori o improvizaţie lipsită de scrupule. […]