Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

Doi oameni. Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior. Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul. I le aduse în curte şi-i zise: – Iată, vecine, […]

În țara cu bătrânii singuratici, Doar iarna nu întârzie să vină… Cu degete plăpânde de zăpadă, Le cerne-n plete dalba ei lumină. Și-i strânge pe la geamuri înghețate, Cerșind priviri smerite în tăcere, Neprihăniți bătrânii, la ferestre, Se bucură de-a iernii mângâiere… Atât de albi la suflet și la tâmple, Că-n ochii lor a-mbătrânit Crăciunul… […]