Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

„O, iubite şi Preadulce lisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă aduci în această lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi (…)? Cu cât trebuie, dar, să Te iubesc mai mult şi să-Ţi mulţumesc pentru acest dar atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar şi sângele meu […]

Dar să nu uiţi, că în clipele de amar şi părăsire e darul şi mai mare, chiar dacă tot ce simte şi mişcă în noi spune NUUUUUU! Acum vezi pe viu, Copila mea, cum chinuie vrăjmașul diavol sufletul nostru și cum lucrează Domnul de delicat și că avem timp să spunem Nu și că putem […]