Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi sufletul meu, în lăuntrul meu, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei, şi? nu aceasta trage greu la cântar. Esenţialul nu-i oare ce credem, ce […]

Pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Dacă nu m-ar fi iubit, m-ar fi lăsat să-mi continui viaţa aşa cum era ea: nici prea caldă, nici prea rece, fără vreun scop anume, cu multe vise spulberate încet de neputinţă, cu compromisuri şi resemnări în faţa „realităţii”, cu bucurii mărunte şi cu durerea permanentă a imposibilităţii de a […]