Frica de Dumnezeu, care intră în inimă, ne vădeşte toate păcatele noastre…

Aşa cum hoţii se feresc de casa păzită de paznici înarmaţi, la fel şi tâlharii spirituali, demonii, ocolesc sufletul rugător.

Aşa cum este cu neputinţă ca focul să nască zăpada, la fel nu se poate ca desfătarea slavei trecătoare să nască desfătarea veşniciei.

Aşa cum o scânteie poate să aprindă întreaga pădure, la fel şi o faptă de-a noastră virtuoasă poate să acopere mulţime de păcate.

Aşa cum nimeni nu poate să omoare o fiară fără arme, la fel nu poate să biruiască mânia fără smerenie.

Aşa cum este cu neputinţă să vieţuiască cineva fără hrană, la fel este cu neputinţă să arate cea mai mică nepăsare cel care doreşte mântuirea.

Aşa cum raza soarelui, care intră printr-o crăpătură mică în casă, luminează într-atât încât se vede chiar şi praful cel mai fin, la fel şi frica de Dumnezeu, care intră în inimă, ne vădeşte toate păcatele noastre.

Aşa cum racii nu fug de primejdie, ci sunt prinşi cu uşurinţă, mergând când înainte, când înapoi, la fel nu înaintează şi nu se folosesc oamenii care uneori petrec, şi alteori se tânguiesc. 

Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul

Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 128-129