S-au întâlnit două prietene. Una i se plânge alteia:
- Am fost la biserică, i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute, dar cred că nu sunt auzite rugăciunile mele.
- Probabil rău ai cerut, - i-a răspuns prima.
- Toată slujba m-am rugat. Cum altfel să-I mai cer?
- Cred că ştiu cum să-ţi explic, iar pentru aceasta te invit la o plimbare.
Au urcat în maşină şi s-au îndreptat în afara oraşului, s-au oprit lângă o pădurice şi s-au gândit să adune flori şi fructe de pădure. A doua femeie a rămas puţin în spate, apoi s-a ascuns printre copaci. După un timp prima a observat că nu-şi vede prietena şi a început s-o strige, dar nimeni nu i-a răspuns. A strigat mai tare, dar cu acelaşi rezultat.
Totodată ea a înţeles că nu ştie nici cum să iasă din pădure, căutându-şi prietena, a uitat din ce direcţie au venit.
Atunci a îngenunchiat şi a început să plângă:
- Doamne! Ajută-mă, nu ştiu ce să fac!
Prietena ei a ieşit din ascunziş şi i-a spus:
Acum ai înţeles cum trebuie să te rogi?
***
În situații critice, rugăciunea devine un strigăt din inimă şi nu doar nişte cuvinte pe care le rostim fără tragere de inimă. Ar fi minunat să simţim mereu că viaţa fără de Dumnezeu e asemenea unii situații fără de ieşire, căreia nu-i poţi face faţă singur.
Natalia Lozan
