Fără smerenie toate lucrările noastre sunt zadarnice

6926

Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ți se iartă. Iar faptele fără de smerenie nu-ți sunt de niciun folos; dimpotrivă, multe rele ne gătesc nouă faptele fără de smerenie. Așadar, prin smerenie arată-ți fărădelegile tale, precum am spus.

Precum este sarea în orice bucate, tot așa este smerenia în orice virtute, și poate să zdrobească (să tocească) puterea multor păcate. De aceea noi trebuie să ne întristăm necontenit în gândul nostru de smerenie, mântuindu-ne în rațiunea noastră. Și, dacă o câștigăm, ea ne face fii ai lui Dumnezeu, și ne așează lângă Dumnezeu, chiar dacă n-am fi făcut nicio altă faptă bună. Fiindcă fără de smerenie, toate lucrurile noastre, toate virtuțile noastre și toate lucrările noastre sunt zadarnice.

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 231


Articole Asemănătoare
104

Şi căderea preoţilor în păcate se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu

Şi căderea preoţilor în păcate se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu. Şi ascultă cum! Dacă n-ar păcătui dascălii şi preoţii, dacă n-ar fi supuşi patimilor lumeşti, ar fi neomenoşi cu ceilalţi oameni şi neiertători. Dar Dumnezeu a făcut ca să fie robi patimilor şi preoţii şi conducătorii, pentru ca să fie iertători cu alţii, de […]

Articole postate de același autor
179

În cea de-a patra zi din prima săptămână a Postului Mare Preasfințitul Siluan al Orheiului a citit Canonul Sf. Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

Astăzi 14 martie, în joia din prima săptămână a Postului Mare – clopotele mănăstirii Curchi au răsunat din nou, chemând credincioșii la rugăciunea pocăinței. Slujba Pavecerniței celei Mari  pe lângă Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în primele patru zile ale Marelui Post, are invocări ale puterilor Cerești. Canonul este scris în așa manieră că fiecare credincios […]