Credinţa fanatică este credinţa care urăşte pe alţii în numele lui Dumnezeu şi nu are la bază dreapta socoteală.
Are un elan în toate: în post, în nevoinţă, în milostenie, în lepădarea de sine, în metanii, dar n-are dreaptă socoteală în ceea ce face. Fanaticul este asemenea cu un om care încarcă o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă îi dă drumul la o vale mare, fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică. Deci este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreaptă socoteală. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: „Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească”.
Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000, p. 97
