Familia preotului cu șapte copii, din satul Măgureanca, r. Fălești

3203

Să cunoaștem o familie în care credința și iubirea de aproape stau în capul mesei. Sunt slujitori la biserica din sat și cresc 7 copii, educându-i în spiritul valorilor creștine.

Un reportaj realizat de Ion Railean, care a ajuns în satul Măgureanca, Fălești, și ne prezintă frumoasa poveste a unei familii de admirat.

Sursa: Tele Matinal


Articole postate de același autor
1982

De la suflet la suflet: ziua a XXX-a. Înălțarea Sfintei Cruci

Astăzi e cazul să medităm la tema Înălțării Sfintei Cruci. Deși întâlnim sute de forme ale Sfintei Cruci, toate ne duc cu gândul la Cel pus pe ea, Iisus Hristos, prin care cele două bârne se transformă dintr-un element de tortură, aducător de moarte, într-un obiect plin de venerație și dătător de viață. Devine semnul […]