Actualitate

Fă ceva pentru Dumnezeu de valoarea unui ban, El te va răsplăti cu un galben

Fă ceva pentru Dumnezeu de valoarea unui ban, El te va răsplăti cu un galben

36

Duhovnicul meu îmi spunea altă dată tot aşa, că piedicile pentru rugăciunea inimii ne vin din două laturi: din dreapta şi din stânga. Dacă vrăjmaşul nu reuşeşte să ne abată de la rugăciune prin gânduri deşarte sau prin dorinţe vinovate, el ne aduce în minte amintiri plăcute şi ne insuflă cugetări frumoase, pentru ca măcar cu atât să ne împiedice de la rugăciunea care-i este nesuferită. Aceasta se cheamă „furare din partea dreaptă”, când sufletul uită convorbirea cu Dumnezeu, pentru ca să se dădea la convorbiri plăcute cu sine sau cu alte creaturi.

Fă ceva pentru Dumnezeu de valoarea unui ban, El te va răsplăti cu un galben. Dacă tu nu vei face nimic altceva decât să-ţi pui în gând să mergi la Tatăl, El de îndată îţi iese în întâmpinare. Tu vei rosti un cuvânt scurt si uscat zicând: „Primeşte-mă! Miluieşte-mă” în timp ce El te va îmbrăţişa şi te va săruta. Iată câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!

Din Pelerinul rus, Ed. Bunavestire, Bacău, 2008, p. 62


Articole Asemănătoare
542

Pr. Arsenie Boca: ne isprăvim zilele în fericire şi coborâm cu pace la iad!…

Toţi creştinii sunt botezaţi şi, totuşi, nu toţi se mântuiesc. De ce? Iată de ce: darurile Botezului stau nevăzute înăuntrul făpturii noastre, aşteptând sporirea vârstei şi vremea minţii, când, aflând noi de comoara cerească cea ascunsă în ţărână [trup], ne învoim sau ba să o dezgropăm şi să o punem în valoare… Câtă vreme mergem […]

Articole postate de același autor
579

Judecă și vei fi judecat, iartă și vei fi iertat!

O perioadă, cincisprezece ori douăzeci de ani, n-am dat niciun cuvânt de folos. M-am ferit a da sfaturi, dar am simţit cândva, m-a mustrat, că un talant mi-a dat şi l-am îngropat. Şi pe urmă, când a venit la mine un părinte sau cineva cu vreun necaz, nu am mai avut răbdarea asta să nu-i […]