Exorcizarea sau alungarea demonilor este o practică tulburătoare şi foarte primejdioasă. Ca să te convingi de asta, este de ajuns să nimereşti o dată la o astfel de slujbă. Totuşi, când vorbesc de toate acestea, mă refer la o exorcizare adevărată. Pentru că la astfel de exocizări, fără îndoială, nu rareori se întâlnesc oameni care simulează îndrăcirea, epileptici sau care, într-adevăr sunt bolnavi psihic. Şi exzistă cazuri de-a dreptul detestabile, când „tămăduitorul” se joacă de-a exorcistul.
Şi există şi cazuri de-a dreptul detestabile, când „tămăduitorul” se joaca de-a exorcistul. Slavă Domnului că aşa ceva nu se întâmplă prea des. Sfântul Ignatie (Brianceaninov) a scris despre asemenea lucruri: „Actorie vătămatoare de suflet şi cea mai tristă comedie fac stareţii care îşi iau asupra lor rolul sfinţilor stareţi de demult, neavând darurile lor duhovniceşti”.
Demonii sunt precum paraziţii în trupul omului. Poţi să nu ştii de ei, chiar să nu crezi în existenţa lor, dar ei sunt cu adevărat paraziţi în suflet şi, neobservaţi de gazda lor, călăuzesc gândurile şi faptele acesteia. Iar ea nici nu poate înţelege de ce i se întâmplă lucruri ciudate, rele şi absurde, şi toată viaţa şi-o petrece căzând dintr-o greşeală într-alta. Biserica are toate posibilităţile de a îndrepta o asemenea soartă. Totul constă în faptul că omul se poate vindeca numai dacă se va schimba. Rugăciunea preotolui este eficientă, dar e doar un ajutor.
Se înţelege, nu toţi preoţi sunt în stare să săvârşească rânduiala izgonirii demonilor. Părintele Adrian a fost, se pare, singurul, care s-a apucat de acest lucru în anii acea, anii ’80. Şi mai era, se pare, părintele Vasilie din Vask-Narva, din Estonia.
Arhimandritul Ioan (Krestiankin) era sceptic faţă de această practică. Nu pentru că socotea ceva greşit, ci pentru că era convins că influenţa dăunătoare din lumea duhovnicească asupra omului trebuia vindecată prin pocăinţa personală, prin Tainele Bisericii şi prin osteneala în împlinirea poruncilor lui Hristos. Deşi nu nega folosul pe care îl poate aduce participarea la rugăciunea de mulţumire săvârşită împreună cu rugăciuni împotriva diavolului, suferea totuşi că aceia care veneau la exorcizări voiau să se vindece fără să depună un efort personal. Iar aşa ceva în viaţa duhovnicească nu e posibil.
Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 315-316
