Sadismul, precum ştii, este oricum rău. Una dintre formele lui grave este să reproşezi celorlalţi lucruri pe care nu le pot schimba sub nicio formă. Chiar şi cea mai uşoară critică are nevoie de o anumită diplomaţie. Dacă o adresezi cu mânie, este posibil să-l determini pe celălalt să reacţioneze astfel încât să nu-l ajute ci, din contră, să-i dăuneze. În interiorul nostru se ascunde un mecanism de autoapărare care se declanşează de îndată ce ne ofensează cineva. Mulţi bărbaţi iau lecţii de autostăpănire de la soţiile lor. Dacă reuşeşti să-ţi controlezi limba, chiar dacă el nu poate, este posibil ca Petre să iasă din cearta voastră cu amintirea împrospătată despre nemaipomenita lui soţie, care-i dă lecţii, prin tăcerea ei.
O altă armă care trebuie nimicită o reprezintă unele cuvinte des folosite care, rostite cu năduf, vatămă. Cuvinte precum „niciodată” şi „tot timpul”; „niciodată nu vii acasă la timp” ori „tot timpul dai prioritate copiilor” fac să izbucnească incendii care se sting foarte greu. Un cuplu înţelept, pe care-l cunosc, a luat hotărârea să şteargă aceste cuvinte din limbajul lor polemic. Să nu întârzii nici tu să descoperi cuvintele voastre care „incendiază”, ca să imiţi prudenţa acestui cuplu.
Din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, Bucureşti, p. 72
