Un fiu duhovnicesc al Stareţului avea un puternic război trupesc şi se primejduia să păcătuiască cu o oarecare persoană. Un prieten al lui l-a înştiinţat pe Stareţ de primejdia în care se afla tânărul în cauză şi de eventualitatea căderii lui în voia trupului. Stareţul şi-a adus aminte de tânărul acela în timpul rugăciunii de seară şi s-a rugat pentru el. După terminarea rugăciunii a privit fără să vrea la ceas. A doua zi a primit un telefon de la tânărul care era să păcătuiască şi care i-a făcut cunoscut Stareţului următoarele:
- Ieri seară am hotărât să păcătuiesc cu o oarecare persoană. Cu puţin înainte de a săvârşi păcatul, nu ştiu de ce, i-am spus: Am impresia că în ceasul acesta un oarecare Părinte se roagă pentru mine. Aceea, când a auzit cuvintele mele, parcă s-a îndrăcit, şi cu mânie mi-a cerut să plec imediat din casa ei. Ce a fost asta, Părinte?
- La ce oră s-au petrecut acestea? a întrebat Părintele Epifanie.
Răspunsul tânărului a arătat ora în care Stareţul se ruga pentru el. Singurele cuvinte pe care i le-a spus au fost:
- Dumnezeu te-a păzit. Ia aminte!
Din Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 124-125
