Copiii simt în mod direct iubirea lui Dumnezeu

3274

Unul dintre cele mai tulburătoare pasaje ale Evangheliei îl constituie validitatea pe care o atribuie Mântuitorul experimentării preintelectuale a credinței religioase. Când ucenicii Săi, în efortul de a menține un nivel matur al propovăduirii, încercau să împiedice mamele să-și aducă copiii la Iisus, El „S-a mâhnit”. El a spus că unora ca acestora le aparține Împărăția lui Dumnezeu și că cine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra în ea (Marcu 10, 13-16).

El a ilustrat relația lui Dumnezeu cu copiii: El a luat copiii în brațe și i-a binecuvântat, punându-Și mâinile peste ei. El Și-a oferit dragostea nu prin învățare, nici măcar printr-o pildă, ci prin contact fizic. I-a făcut să simtă apropierea prin simțurile lor fizice și, vorbindu-le adulților, El a întărit faptul că modul în care copiii Îi percep iubirea, felul în care aceștia au primit harul binecuvântării Sale, a fost valid și plin de semnificații religioase: „Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”.

Viața Bisericii noastre oferă nenumărate oportunități pentru o astfel de percepție a valorilor religioase prin intermediul simțurilor. Lăsați-l pe copil să-și poarte cruciulița primită la botez. Lăsați-l să vadă, să atingă și să sărute icoana de la capătul pătuțului său. Lăsați-l să simtă mirosul de tămâie și culorile vii din biserică. Lăsați-l să primească Sfânta Împărtășanie pe buzele sale și să-i simtă gustul. Lăsați-l să simtă stropii de aghiasmă pe față, să audă cântarea și să-și facă semnul crucii cu degețelele!

(Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, pp. 65-66)


Articole postate de același autor
2542

Şi cea mai puternică dragoste are nevoie să fie întărită zi de zi

Datoria familială este dragostea dezinteresată. Fiecare trebuie să uite de propriul „eu”, dedicându-se celuilalt. Fiecare trebuie să se învinuiască pe sine însuşi, nu pe celălalt, atunci când ceva nu merge aşa cum trebuie. Este neapărată nevoie de răbdare şi stăpânire de sine, pe când nerăbdarea poate să strice totul. Un cuvânt tăios poate să încetinească […]