Cândva, o femeie trăia în posturi şi rugăciuni. Părea evlavioasă, dar era stăpânită de multă mandrie şi se considera pe sine sfânta. De asemenea, ţinea minte răul, iar dacă se certa cu cineva nu mai putea să-l privească în ochi.
La un moment dat s-a îmbolnăvit şi a chemat preotul să se spovedească, dan nu sincer. Aceasta fac de obicei unii creştini superficiali care ascund păcatele mari şi le vădesc pe cele mici. în sfârşit, când preotul a adus Sfintele Taine ca s-o împărtăşească, femeia s-a întors cu faţa la perete, căci nu putea să le privească. în aceeaşi clipă, din îngăduinţă dumnezeiască, a mărturisit cu voce tare: „Precum eu din mândrie nu iert pe cei care mi-au greşit, ci mi-e scârbă de ei, aşa şi Domnul acum îşi întoarce faţa de la mine şi nu vrea să intre în sufletul meu ticălos. N-o să văd împărăţia Cerurilor, ci o să ard în iadul cel veşnic. Şi rostind aceste cuvinte a murit .
Din Revista „Schimbarea la faţă”, nr. 10, iul-dec. 1998 (Asociaţia Agriniu, filantropică şi de cultură)
***
Mulţi oameni ajung la o tocire a simţirii duhovniceşti, nemaivă-zându-şi starea de păcătoşenie din pricina timpului îndelungat în care au stat despărţiţi de harul lui Dumnezeu, care se dă prin tainele Bisericii lui Hristos. Despre un astfel de om mi-a povestit cucernicul slujitor al lui Hristos din satul Cepelare, răposatul protoiereu Eustatie Iancov.
„Enoriaşul meu, Bocio, iubea băutura. El o rupsese cu biserica şi se afundase întru totul în cârciumă. Multă vreme nu a venit la spovedanie şi la împărtăşanie. Dar iată că, într-o seară, m-a chemat sora lui, care era o creştină foarte evlavioasă.
– Haide, părinte, să-1 spovediţi şi să împărtăşiţi pe Bocio. Nu-i bolnav, dar pentru că se ştie că nu va veni el la sfinţia ta, vino sfinţia ta la el!
M-am dus. I-am explicat cât de bine e pentru el să se spovedească. Dar el doar tăcea. L-am întrebat dacă are ceva pe conştiinţă care să îl apese.
– N-am nimic. Conştiinţa mea este liniştită, mi-a spus el.
– Ei, cum se poate aşa, să nu ai nimic ? Oare e om să nu greşească ?
– Nimic rău nu am făcut.
– Şi doreşti să te împărtăşeşti ?
– De ce nu ? Să mă împărtăşesc, mi-a răspuns el cu nepăsare.
– Bine ! Mâine voi veni la voi cu Sfânta împărtăşanie.
M-am întors acasă. Insă îmi simţeam sufletul foarte împovărat!
Sora lui Bocio l-a pregătit pentru Sfânta împărtăşanie – l-a ajutat să se spele şi i-a dat haine curate să se schimbe. în ziua următoare am luat Sfintele Daruri şi am plecat către casa lui Bocio. Dar m-au întâmpinat nişte cunoscuţi, care mi-au spus:
– Bocio a murit azi-noapte, părinte!
Am înmărmurit de spaimă. Se vede că Dumnezeu nu i-a îngăduit să primească Sfânta împărtăşanie, pentru că el nu voise să se mărturisească şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-şi păcatele.”
Arhimandritul Serafim Alexiev, Leacul uitat Sfânta Taină a Spovedaniei, Editura Sophia, Bucureşti, 2007
