Actualitate

Duminica Sf. Femei Mironosițe – zi de omagiere a femeilor creștine, sărbătoare de suflet în protopopiatul Rîșcani

168

Sfintele Femei Mironosițe sunt cele care au fost alături de Iisus Hristos chiar cînd cei mai mulți dintre apostolii Săi au fugit. Sunt cele care ca răsplată pentru slujirea lor au aflat primele despre Înviere și primele care L-au vazut înviat pe Cel ce a biruit moartea și porțile iadului.

În Duminica a III-a dupa Paști cînd sărbătorim pe Sf. Femei Mironosițe, omagiem și pe toate femeile creștine. Omagiem pe cele care au primit de la Dumnezeu darul de a fi purtătoare de viață, ori ,,prin naștere de fii” (I Tim 2,15) iși vor primi și mîntuirea. Omagiem pe scumpele si gingașele noastre bunici, mame, soții, surori și prietene care adesea se jertfesc cu multă răbdare și smerenie. Omagiem pe cele ce adesea veghează nopțile la leagănul pruncilor sau în rugăciune pentru cei dragi.

Cu acest prilej în toate parohiile din protopopiatul Rîșcani în această duminică au fost săvîrșite rugăciuni în care L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor si fecioarelor creștine mila si ajutorul Său. Să le întărească în viața de zi cu zi, învrednicindu-le să-și ducă Crucea spre Patria Cerească.

Lor, dragelor Femei Creștine, le-au fost dedicate si cuvintele calde din mesajele de felicitare ale preoților, din concertele sau tedeumurile săvîrșite în sfintele lăcașuri și lor le-au fost și cîte o floare în semn de recunoștință și considerațiune pentru tot ce fac bun și sfînt pe acest pămînt.

A consemnat prot. Teodor Domnița

Sectorul Sinodal Relații Culturale a Protopopiatului Rîșcani


Articole Asemănătoare
369

Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe sărbătorită la mănăstirea Hîncu

În a III-a duminică după Paşti, numită și Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe, Presfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de vară ,,Cuvioasa Parascheva” din complexul mănăstirii Hîncu. Chiriarhul a fost întîmpinat de stareţa mănăstirii, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) împreună cu obştea monahală şi pelerinii veniţi la rugăciune. Alături […]

Articole postate de același autor
5589

Sufletul copilului nu va putea uita deasa unire cu Domnul Însuşi!

Atât de iubitori de sine am devenit acum, încât nici măcar nu vrem să avem copii, ca să nu ne dăm osteneala să-i creştem. Multe mame, chiar şi creştine, preferă să lucreze, dar să nu crească copii, uitând cuvintele Apostolului, că femeia se mântuieşte prin naştere de fii, adică prin creşterea copiilor. Iar acelor copii […]