Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Mănăstirea Zăbriceni

2922

În prima Duminică după Cincizecime, a Tuturor Sfinţilor, nevoitorii mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, împreună cu Preacuviosul părintele stareț, Arhimandritul Damian (Burlacu) și mai mulți pelerini și închinători au primit cu multă bucurie duhovnicească vizita Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.

În cuvîntul său de învățătură, Vlădica Nicodim a vorbit comunității dreptmăritoare despre importanța acestei duminici, care ne îndeamnă la urmarea exemplului de viață al sfinților și la invocarea ajutorului lor în rugăciune, pentru a deveni și noi bineplăcuți lui Dumnezeu.

Totodată, Prea Sfinţia Sa a amintit credincioşilor că începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi i-a îndemnat la un post plin de rodiri duhovnicești, de credinţă şi de dragoste, însoțit de mai multă rugăciune şi împărtăşire cu Sfintele Taine.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
5639

Cum se schimbă creierul în practicarea credinței

Tot mai multe cercetări din domeniul neuro­științelor au ajuns la concluzia că practicarea credinței schimbă elemente importante la nivelul creierului. Contemplarea intensă și îndelungată a lui Dumnezeu și a altor valori spirituale pare să schimbe permanent structura acelor părți din creier care ne controlează stările de spirit, dau naștere noțiunilor de conștiință a sinelui și […]