În prima duminica după Pogorârea Sfântului Duh Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și NIsporeni a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Alexandru Nevski”

1137

Ieri, 14 iunie 2020, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.

Alături de Preasfinția Sa, au liturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei și creștinii veniți la rugăciune.

După citirea pericopei evanghelice Protoiereul Nicolai Boian, a rostit un cuvânt de învățătură:

”Sfânta Evanghelie de astăzi ne învață să nu fim indiferenți față de viața noastră, în special, față de viața duhovnicească. Timpurile s-au schimbat. Chiar dacă ni se pare că suntem mai bine, că suntem o țară liberă, că ne-am eliberat de un oarecare jug, observăm că, odată cu ușurarea vieții, lăsăm și din jugul lui Hristos, lucrul care este cel mai grav! Iar Iisus Hristos ne spune ”Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară.” (Matei 11:29-30).

Creștinii de mai înainte de noi, când doreau să facă un lucru, mai întâi de toate cumpăneau în inima lor, în minte și ziceau: Sunt creștin! Cât de bogată este această mărturisire. Cât de mărețe sunt aceste cuvinte. Câți au ridicat mâna să lovească, să bată, să se răzbune, să fure, și acest gând, ”Sunt creștin!”, i-a oprit de la rele.

Astăzi omul lasă din jugul lui Hristos și dorește să trăiască liber! Nu mai voiește să asculte de legea lui Hristos, nu voiește să asculte de Biserică, de Sfânta Evanghelie. Cum putem să trăim fără legea lui Dumnezeu? Doar de voia noastră!? Copiii nu ascultă de părinți și țin supărare îndelungată, fii duhovnicești nu ascultă de păstori, soții în familie, vecinii între ei se mânie, peste tot este ceartă, neînțelegere și răutate! Și, atunci, asupra societății, asupra omului care se depărtează de Dumnezeu se abat multe rele. Societatea devine fără Dumnezeu și aici se întâmplă cele mai grave lucruri: bisericile se jefuiesc, se închid, lucru de care strămoșii noștri s-ar fi cutremurat; soții se ceartă, bărbații își bat soțiile și copiii; femeile își otrăvesc bărbații fără remușcări; mamele aruncă copiii ca pe un pui de vrabie; feciorii necinstesc copilele, și multe alte rele! De ce oare să vină asupra noastră atâtea rele? Cauza este una: uitarea de Dumnezeu! Omul uită să se roage, acasă și la biserică, să ierte, să ceară iertare, să se pocăiască, să ajute, să se spovedească și să se împărtășească cu Sfintele Taine!

Dragilor, unica soluție, este întoarcerea la Hristos. Dar oare nu suntem creștini, veți spune dumneavoastră? Suntem creștini, dar suntem doar cu numele, și nu cu fapta. Trebuie să fim creștini și cu inima, și cu toată viața noastră. În tot timpul vieții noastre și în orice situație, trebuie să ne arătăm că suntem creștini, urmași ai lui Hristos! Toți sfinții pe care îi pomenim astăzi, au avut multe încercări, au avut multe necazuri ispite, nevoi, dar pe toate le-au răbdat și le-au biruit din dragoste față de Dumnezeu, cu ajutorul harului dumnezeiesc. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, dragi creștini, ca și noi să punem început bun mântuirii noastre.”
 
Sursa: episcopia-ungheni.md

 

Articole postate de același autor
1728

Seri duhovnicești USM – Cum depășim crizele și ne întărim duhovnicește – 03.11.2021

Miercuri, 3 noiembrie, ora 19.00, în cadrul Serilor Duhovnicești vom avea ca invitat psihologul rus Mihail Hasminski, psiholog ortodox, Membru al Asociației Psihologilor Oncologi din Rusia. ”Cum depășim crizele și ne întărim duhovnicește” este tema întâlnirii. Discuția va fi moderată de Părintele Octavian Moșin. Mihail Hasminski este specializat în depășirea crizelor; este redactor-șef al revistei […]