Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

64

În Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinţilor imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, nu înţelegem deplin nici lucrarea Duhului Sfânt în lume şi nici rostul Bisericii lui Hristos, şi anume sfinţirea oamenilor.

În cuvântul de învăţătură, rostit în cadrul slujbei PS Ioan, a arătat că Duminica Tuturor Sfinților este o sărbătoare dedicată întregii comunități de sfinți ai Bisericii triumfătoare.

Astăzi noi cinstim acea parte din turma multiseculară a Bisericii lui Hristos care s-a unit veșnic cu harul trupului îndumnezeit și înălțat al Mântuitorului. Dacă despre unii sinaxarele de veacuri ne sunt mărturie și garant al sfințeniei lor, despre ceilalți nu știm nici măcar câți sunt la număr, a menționat Episcopul vicar.

După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS Ioan a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia binecuvântatului prilej, îndemnând enoriașii, în Postul Sfinților Apostoli, care începe de mâine să petreacă în înfrânare și rugăciune, astfel imitând exemplul mântuitor al sfinților și mărturisitorilor Bisericii universale.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
852

Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană, în Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

  În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi […]

Articole postate de același autor
359

Viaţa călugărului este durere amestecată cu bucurie

”Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume. Se întâmplă asta deoare­ce omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acest «după chip» se arată mai ales în rugăciunea curată. Evidenţierea chipului lui Dumnezeu arată împli­nirea scopului zidirii lumii. Dacă omul nu se roagă, trăieşte eşecul acestei zidiri şi al propriei lui existenţe.” „Viaţa monahală este durere. Sunt periculoase cele […]