Actualitate

Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană, în Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

560
 

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Serviciul divin a fost oficiat în prezența credincioșilor, care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în Duminica a II-a după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. În această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin ușile încuiate, pentru a doua oară după Înviere. Pentru că Toma nu credea în Înviere, Hristos l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, Toma îl mărturisește fără nici o îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel, încă o dată, pentru cei care nu puteau crede.

La finele slujbei, PS Episcop vicar a îndemnat credincioșii să pomenească pe cei trecuți din viața pământească după tradiția Ortodoxă, fără a transforma acest eveniment duhovnicesc în ospețe și chefuri, ci prin rugăciune multă și smerită, să ceară lui Hristos cel Înviat, ca să le ierte celor adormiți păcatele și să le dea odihnă veșnică.

http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
3216

Sfințirea Taberei de odihnă pentru copii „Viișoara” din localitatea Ciobanovca, raionul Anenii Noi

În dimineața zilei de joi,14 iulie,cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a fost săvârșită sfințirea Taberei de odihnă pentru copii „Viișoara” din localitatea Ciobanovca, raionul Anenii Noi. Ierurgia a fost săvârșită de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu Protopopul raionului, Prot. Igor CHELEA, dar și […]

Articole postate de același autor
174

Dumnezeu se comportă cu tine ca şi cum nici nu ai fi plecat vreodată din braţele Lui

Un om este nefericit pentru că nu ştie că este fericit, acesta este singurul motiv. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit. În viaţă niciodată nu poţi să spui că nu se întâmplă nimic. Nu există momente obişnuite. Totul e nou. Viaţa înseamnă o continuă alegere între lumină şi întuneric, între prezent şi viitor, […]