Actualitate

Duminica a XVIII-a după Cincizecime la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău

995

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, 16 octombrie 2022, zi în care Biserica Ortodoxă din Moldova face pomenirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hîrbovăț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca și vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău.

La momentul cuvenit al Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a reflectat în cadrul predicii asupra sensurilor duhovnicești ce reies din pericopa evanghelică care ne prezintă Predica de pe munte a Mântuitorului Hristos, Luca 6, 31-36.

Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este. Evanghelia Luca 6, 31-36.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1746

Biserica oferă ajutor refugiaților ucraineni și familiilor social-vulnerabile din țară

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM continuă programul de asistență social-filantropică și spirituală în care beneficiază sute de refugiați ucraineni, dar și familii social-vulnerabile din țara noastră, oferind ajutoare umanitare, care constau în produse alimentare, produse de strictă […]