În Duminica a XIV-a după Cincizecime (Pilda nunţii fiului de împărat), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.
Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre nunta fiului de împărat la care cei invitaţi au refuzat să vină, prezentând fel de fel de scuze. Tatăl ceresc este Stăpânul Care ne cheamă la nunta tainică a Fiului Său, la unirea noastră cu Hristos, în „cămara de nuntă”, în Biserica Sa, unde se află masa îmbelşugată a bunătăţilor cereşti.
Căci spune Părintele Noël Tanazacq: observăm că este vorba despre o pildă despre Împărăţia lui Dumnezeu, adică despre ţelul vieţii omeneşti. Viaţa veşnică, cea din rai, este o împărăţie în care toţi oamenii vor trăi în unire cu Dumnezeu şi se vor bucura de El, vor împărtă şi viaţa Sa: ce poate fi mai plin de căldură ca un ospăţ şi ce poate fi mai fericit decât o nuntă? ţelul vieţii este Fericirea.
Acest Împărat este Tatăl ceresc. El organizează o nuntă, adică un ospăţ de nuntă, pentru Fiul Său cel Unul născut, Hristos. Nu se spune cine este logodnica, dar nu este nici o îndoială că e vorba despre Biserică. Această nuntă este cea a lui Dumnezeu cu Omul, a lui Hristos cu Biserica, pentru că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-a unit cu omenirea. Tatăl trimite vestitori să cheme la nuntă „pe cei care erau poftiţi”. Aceştia simbolizează pe îngeri (mai cu seamă cei de la cele două judecăţi), dar şi pe Prooroci care, în fiecare neam, au fost glasul Duhului Sfânt amintind lui Israel de Logodirea sa cu Dumnezeu.
Nu este oare toată omenirea chemată la acest ospăţ? Nu încă. La un ospăţ de nuntă se invită cei apropiaţi, cei de acelaşi neam. Aici este vorba despre „familia lui Dumnezeu” – adică despre Israel, care a plinit Întruparea Cuvântului. Cealaltă parte a omenirii va fi invitată „mai pe urmă”: stă mărturie despre aceasta urmarea pildei. Israel este într-un fel un „laborator al omenirii”. Şi iată primul lucru de mirare: „nu au vrut să vină”. Semn al voinţei libere a Omului (şi a nerecunoştinţei lui). Dumnezeu nu impune nimic, nici măcar fericirea. Dar Dumnezeu este mult răbdător: ceea ce a întemeiat El se va împlini.
