Actualitate

Duminica a III-a după Cincizecime. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

175

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)

În Duminica a III-a după Cincizecime, zi ce a coincis cu prăznuirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Alături de Arhipăstorul BOM s-au rugat Preasfințitul Ioan, Episcp de Soroca, Vicar mitropolitan și soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de dna dirijor Angela Angheni.

Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: „Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Zădarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare. În zădar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărţi sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toţi dorim cât mai multe. Toţi visăm averi, cinste, sănătate şi viaţă fericită. Dar de faptele creştineşti, de rugăciune, de iertare, de pocăinţă şi de Dumnezeu aproape toţi uităm.

Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne aşteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viaţa aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des şi prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”,pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul prooroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.

Slujirea arhierească, însoţită de rugăciunea râvnitoare a credincioșilor, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie din ultima duminică a Postului Sfinților Apostoli, să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul Hristos.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
1569

Cine este mai fericit decât omul cu inima curată?

Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al lui Hristos. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor […]