Actualitate

Zis-a cel nebun…

17

Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul spre preot.

Unii au început să râdă, alţii se indignau de asemenea faptă. Preotul se sculă de la locul lui, se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise:

– Dragă domnule, ceea ce spui dumneata nu este ceva nou, pentru că lucrul acesta se află scris chiar în Sfânta Scriptură…

– Cum aşa? întrebă acela mirat. Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot.

– Dacă nu crezi, am să-ţi arăt, continuă preotul, scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi, şi citi versetul întâi din psalmul XIII:

 – Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Vezi, adăugă preotul, asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David, dar erau mai modeşti, pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor, în inima lor, nu strigau în gura mare, cum faci dumneata…


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
748

Blidul de lemn

Un bătrân locuia împreună cu fiul şi cu nora sa, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile celui vârstnic tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii uşor împleticiţi. Întreaga familie mânca împreună la aceeaşi masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură. Boabele […]

Articole postate de același autor
6782

În Grecia Mitropoliților li se interzice să le mai vorbeasca elevilor în școală

În Grecia, Mitropolitului Nicolae de Messogia si Lavreotiki i s-a interzis să le mai vorbească elevilor in scoala. Mitropolitul Antim al Tesalonicului (foto) a povestit, in ultimele ore, cum, la ordinele Ministerului grec al Educației, Mitropolitului Nicolae i s-a interzis să vorbească cu elevii uneia dintre școlile din orașul Salonic. Informatia a fost publicata, de […]