În fiecare zi, aproape fără excepție, apare cineva sau ceva care ne tulbură liniștea și bunul mers al lucrurilor. O vorbă aruncată pripit, o nedreptate, o provocare. Ispita este să răspundem pe măsură, să reacționăm imediat, să ne apărăm orgoliul.
Postul însă ne învață altceva: să ne oprim. Să nu răspundem acestor provocări, să nu reacționăm imediat cu aceeași monedă. Să lăsăm între impuls și reacție un timp al rugăciunii. Așa se nasc răbdarea, cumpătarea și iertarea.
Astăzi am încheiat Canonul cel Mare, care ne îndeamnă în mod deosebit să ne reașezăm prioritățile vieții, să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante, să descoperim cât de valoros este omul și cât de multe am primit de la Domnul. În același timp, înțelegem că este nevoie de mai multă responsabilitate, seriozitate și implicare, dar și de mai multă simplitate și sinceritate în felul nostru de a fi.
Postul are puterea să ne „dezbrace” de omul cel vechi – orgolios, înfumurat și autosuficient – și să ne lase față în față cu noi înșine. Astfel începem să ne vedem limpede neajunsurile, pe care nu trebuie doar să le (re)descoperim, ci și să lucrăm cu răbdare la îndreptarea lor.
În aceste zile am simțit și dulceața Psalmilor, care se citesc mai des în această perioadă.
Unii par scriși pentru fiecare dintre noi, pentru frământările și căutările noastre din ziua pe care o trăim.
Să ne hrănim mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu – singurul care ne poate statornici, ghida și încuraja în toate clipele vieții noastre.
Pr. Octavian Moșin
