Drumul Crucii spre Mănăstirea Nicoreni organizat de Blagocinia Râșcani

2177

Numeroși au participat la pelerinajul „Drumul Crucii” organizat în seara zilei de Duminică, 25 august, de către Blagocinia Râșcani. Drumul Crucii a pornit din or.  Râșcani către Mănăstirea  „Sfântul Prooroc Ilie”, Nicoreni și a unit slujitorii și credincioșii din bisericile "Sfântul Pantelimon", "Adormirea Maicii Domnului"  și parohiile din localitățile Nihoreni, Costesti, Recea.

Ajunși la Mănăstirea Nicoreni, pelerinii au fost întâmpinați de către arhimandritul Rafail (Bodiu), Starețul Mănăstirii,  în continuare fiind oficiat un Te deum de mulțumire, urmat de Sfânta Liturghie de noapte, la care creștinii au avut posibilitate să primească Sfânta Împărtășanie. 

Să facem fapte bine plăcute Domnului. Să participăm la pelerinaje și slujbe. Să ne rugăm ca să primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate. Să-i cerem ajutorul Maicii Domnului și să urmăm pilda vieții ei curate și jertfelnice ca să dobândim cu toții un colțișor de Rai în Împărăția Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi. 

 

 


Articole postate de același autor
228

A început pelerinajul delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă

Joi, 7 decembrie 2017, a început Pelerinajul delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de pelerinaj “Pelerinul Ortodox” a Mitropoliei Moldovei. Delegația este condusă de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, care este însoțit de PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, clerici şi mireni. Pelerinii vor avea posibilitatea […]