Şi maturii au nevoie de poveşti. Mai ales dacă ştiu să înveţe din ele ceva…Ascultaţi deci.
Trăia odată un om. Simplu, prin nimic deosebit, dar cu un mare neajuns – era foarte morocănos. Toată ziua îi căuta nod în papură bietei sale soţii, ba mai şi striga mereu la ea. Iată că a pregătit soţia ciorba pentru prânz şi îl cheamă la masă. El îi răspunde:
– Ia mai lasă-mă cu ciorba ta. Nu vezi că sunt ocupat!
El între timp stă la fereastră şi priveşte pe furiş la vecinul său. Vecinul ba udă grădina, că nu prea se milostiveşte Dumnezeu cu ploaie, ba adapă şi hrăneşte animalele – nu are bietul om timp să stea degeaba. După un timp îşi aminteşte omul nostru de ciorbă…, dar ca să vezi, s-a răcit între timp şi cine poate fi de vină. El din nou se răsteşte către soţia sa:
– Şi ce fel de soţie mai eşti? Toate nevestele ca nevestele, doar tu una nu eşti bună de nimic!
Şi aruncă ciorba rece peste geam. Aşa flămând şi se culcă. Iar femeia între timp spală, calcă, cârpeşte, găteşte copii de culcare. Pe furiş se roagă pentru soţ şi ascunde lacrima amară ce i se strecoară.
Aşa au trăit ei douăzeci şi doi de ani. Şi de parcă nu erau bătrăni, dar o boală grea a doborât-o pe soţie –iar pe soţ – caracterul său insuportabil. Biata femeie şi bolnavă nu se aşează nici o clipă, încercând să facă toate cât mai bine. Dar bărbatul tot nemulţumit e. Dar într-o zi soţia sa s-a stins din viaţă.
A mai plâns gospodarul nostru, şi-a mai jelit soarta, dar nu ai ce face, casa are nevoie de femeie. Copiii care au crescut şi-au părăsit casa părintească, iar bărbatul nu prea obişnuit cu munca nu face faţă treburilor gospodăriei.
Şi a hotărât omul să-şi ia o soţie tânără şi frumoasă. Ca vecinul să-l poată invidia şi pe el.
S-a găstit o femeie pe placul lui, care văzând „zestrea” viitorului soţ a şi hotărât să accepte. Unde mai găseşti în ziua de azi unul nu prea tânăr, dar cu casă şi în casă?
Au venit pentru omul nostru timpuri grele. Soţia e tânără, şi foarte frumoasă, dar şi mereu nemulţumită! Toată ziua nu-l scapă din ocară pe bietul om, iar uneori şi-l loveşte. Bărbatul şi-a pierdut somnul, de la treburile casei nu i se dezdoaie spatele! Ba fă-i soţiei o supă proaspătă, ba spală şi nu uita să uzi grădina, nu are nici un minut pentru odihnă. Iar soţia mai mereu:
— Tu bărbate, străduite, munceşte, că de nu – plec la vecinul nostru, are şi grădină mai mare şi anuimale mai multe!
De frică să nu-şi piardă soţia tânără, se străduia fără a mai cârti. Dar într-o zi oboseala şi boala l-au doborât la pat. Soţia nemulţumită dorindu-i însănătoşire grabnică a plecat pe o săptămână în vizită la prietena sa. Stă omul culcat în pat şi nici un păhar cu apă n-are cine-i aduce. Iată acum a început să-şi aducă aminte de prima sa soţie – ca să vezi ce femeie frumoasă a fost, toate i le ierta, întotdeauna se ruga pentru el, şi a avut grija de el până la ultima sa suflare. Şi a început a plânge amar omul, deşi înţelegea că nu mai întorci trecutul – şi nici nu-ţi mai poţi îmbrăţişa soţia dragă şi a-i cere iertare pentru toate câte ai făcut. Aşa a adormit, scăldat în lacrimi. Şi a văzut un vis minunat.
De parcă mergea el pe o cărăruşă strâmtă şi neapărat avea nevoie să ajungă la casa sa…dar pentru asta trebuie să treacă peste o prăpastie. Nu mai avea nici puteri şi simţea că nu mai poate continua calea. Atunci de undeva de sus îi apare chipul fostei sale soţii. Ea îşi scoate batista din cap şi o aşterne, ca imediat aceasta să se transforme într-un pod peste care să poată trece. Ea îl priveşte cu dragoste şi continuie să se roage pentru el.
S-a trezit bărbatul din somn, iar pe masă a găsit o scrisoare de la tânara sa soţie – «Rămâi cu drag, eu mi-am găsit dragostea adevărată!»
A răsuflat bărbatul uşurat şi a început să se pregătească să meargă la biserică. Şi numai de unde i-au revenit puterile?
traducere şi adaptare Natalia Lozan
sursa proza.ru
