Trăim timpuri în care cunoaştem multe rugăciuni, dar ne rugăm puțin. Mâncăm de post, dar nu postim. Adunăm cunoştinţe despre viața duhovnicească, dar nu trăim în conformitate cu adevărul primit. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserică, dar sufletul nostru nu se smereşte înaintea Lui Dumnezeu. Toate acestea din cauza că inima noastră este goală. Lucrurile se vor putea schimba doar atunci, când îl vom primi în suflet pe Hristos...
Dumnezeu nu este spărgător de uşi, ci numai bate la uşa inimii fiecăruia, -spunea părintele Ilie Cleopa. El bate încet şi răbdător, ca noi să-i deschidem inima noastră. O vom face?
Noi care mergem la Biserică ani la rând, cu ce ne-a folosit acest lucru? Mergem în pelerinaje, ne închinăm la sfinte moaște, la icoane făcătoare de minuni. Unii ajung chiar la Ierusalim pentru a păşi pe urmele Mântuitorului. E foarte bine că am mers, dar s-a schimbat sufletul nostru de la toate aceste lucruri? Avem o inimă mai smerită? Am devenit oameni mai blânzi, mai buni, mai iertători?
Odată am discutat cu o persoană care nu prea merge la Biserică, însă îi place să lectureze cărţi duhovniceşti, să caute răspunsuri la întrebările sufletului său. L-am întrebat de ce totuşi nu vrea să încerce să şi trăiască ceea despre ce citeşte. Răspunsul său m-a făcut să conştientizez căt de multe încă trebuie să schimbăm în viaţa noastră.
-Ştii, îmi place într-adevăr tot ce aflu, cred într-adevăr că Ortodoxia, este credinţa cea adevărată, mă nedumereşte altceva, de ce voi, care pretindeţi că sunteţi creştini, mergeţi regulat la Biserică, vă spovediţi şi vă împărtăşiţi, sunteţi atât de departe de trăirea credinţei? De ce nu vă schimbă comportamentul, de ce viaţa voastră de multe ori de parcă reprezintă o anti-publicitate a credinţei despre care vorbiţi? Decât să devin și eu asemenea, poate totuşi mai bine rămân așa cum sunt.
Voi sunteţi sarea pământului; (Mt. 5-14). Oare mai suntem ?
Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Mt. 5-16).
Deşi suntem chemaţi să „umblăm ca fiii Luminii"(Efes.5,8), trăim mai mult în întuneric.
Ce folos că mergem regulat la slujbe sau citim rugăciuni ore în şir, dacă nu ştim să răspundem celor din jur cu un cuvânt bun. Ce folos din credinţa noastră dacă întoarcem spatele celor care au nevoie de ajutorul nostru. Ce folos dacă-L primim pe Hristos la împărtaşanie, dar nu-L primim şi în vieţile noastre...
Ce vom face cu toate aceste lucruri? Oare ce-I vom spune Lui Hristos când va veni timpul să dăm ochii cu El? Oare şi atunci vom încerca să ne justificăm cu careva respectări ale posturilor sau prezenţa la slujbe în duminici şi sărbători.
Atât cât expresia trăirii credinţeii noastre nu se reflectă şi în vieţile noastre, aşa şi vom fi creştini fără de Hristos, în Biserică... fără de Dumnezeu...
Natalia Lozan
