Actualitate

De pe 20 octombrie curge mir din abundență din racla Sfântului Mucenic Dimitrie!

14411

De pe 20 octombrie curge mir din abundență din Cinstitul Cap al Sfântului Mucenic Dimitrie din Tesalonic. În fotografie se observă chiar cum veșmântul părintelui care poartă racla cu capul Sfântului Dimitrie este plin de mir!

Nu este prima dată când se întâmplă acest fenomen binecuvântat, de aceea creștinii din Salonic au adăugat numele de „Izvorâtorul de Mir”/„Mirovlitis” la denumirea tânărului mucenic.

Dimitrie este unul dintre cei mai iubiți sfinți din Grecia, protectorul Salonicului, în fiecare an sărbătorirea sa de pe 26 octombrie fiind prilej de pelerinaj la vechea biserică ridicată pe locul martirajului său.

Sfântul Dimitrie a fost un tânăr de excepție din generația sa, încă din tinerețe fiind recunoscut pentru abilitățile lui. În ciuda vârstei, a devenit guvernator al Salonicului și general al armatei romane din Tesalia.

El provenea însă dintr-o familie nobilă care în ascuns devenise creștină, de mic părinții l-au învățat să se împărtășească cu Hristos și să urmeze cuvântul Lui, înțelepciunea și bunătatea.

Pentru mărturisirea lui creștină, împăratul Galeriu l-a închis în temniţă, unde a fost ucis cu suliţele de soldați. Catacomba se păstrează astăzi sub basilica ridicată la scurt timp după moartea sa, când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creștinismului pe întreg cuprinsul Imperiului Roman.

Pelerinajul Sfântului Dimitrie ar trebui să înceapă săptămâna viitoare. Din păcate și în Grecia au fost stabilite noi măsuri de limitare a răspândirii virusului, având în vedere creșterea numărului de cazuri din ultimele zile. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat ieri instituirea de restricţii de circulaţie începând de sâmbătă în capitala Atena și în orașul Salonic, pe timpul noapții, scrie Agerpres.

Sfântul Dimitrie își cheamă parcă frații în credință, înainte de ziua sa de prăznuire.

 

Sursa: avereabisericii.ro


Articole postate de același autor
1738

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul | Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii a slujit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

Vineri, 11 septembrie 2020, în ziua sărbătorii Tăierii capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Episcopul vicar a slujit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. La Ectenia mare, […]