De ce-ai dat, Doamne?!

6988

(Lui Ozea Rusu)

Copiii leşină, nu-i bine,

Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine

Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

Iar crucea de la piept e joc.

În moarte tot mai mulţi se mută,

Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

Grigore Vieru


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
11770

Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deşartă şi învăţăm a ne ruga

Odată, vorbind cu ucenicii, le-a spus: – Monahismul de astăzi este cu şcoală multă, dar cu practică puţină! Grija vieţii pământeşti, uitarea făgăduinţelor călugăreşti, lăcomia şi slava deşartă sunt bolile principale care bântuie acum. În capul obştii trebuie oameni mai ales cu viaţă, nu numai cu şcoală. Însă, dacă ne vom sili să mergem pe […]


Foto