De ce-ai dat, Doamne?!

5605

(Lui Ozea Rusu)

Copiii leşină, nu-i bine,

Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine

Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

Iar crucea de la piept e joc.

În moarte tot mai mulţi se mută,

Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

Grigore Vieru


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
2365

Pr. Rafail Noica:””a necinsti pe părinți este a tăia firul vieții într-o măsură, între noi și Cel care ne-a dat viața, Dumnezeu. Si, marea șmecherie a diavolilor moderni a fost tocmai asta, să dezbine familia”

De când a căzut omul de la Dumnezeu, firea omului este în așa fel că tânjește către Dumnezeu. Noi nu putem fără Dumnezeu. Dumnezeu este în mine Cel care mi-a dat viața, dar care îmi dă viața, și, într-o măsură, să zicem, [lucrul acesta] se răsfrânge și în genetica omenească.  Sfântul Pavel ne atrage atenția […]