Pacient

2137

Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi:- Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
-Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţa,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, albil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunc i, în m ine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l vad.

Şi n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-ai fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi puteam zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-miluaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

Adrian Paunescu


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
5945

Aşa e mama şi a fost bunica…

Aşa e mama şi a fost bunica Aşa suntem femei lângă femei Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.   Ei neglijenţi, iar ele foarte calme Ei încurcând ce ele limpezesc Ei numai tălpi şi ele numai palme Acesta e destinul femeiesc.   Şi-n fond, ce fac femeile pe lume? […]

Articole postate de același autor
9052

Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…

Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia […]


Foto