De ce-ai dat, Doamne?!

3503

De ce-ai dat, Doamne?!

(Lui Ozea Rusu)

Copiii leşină, nu-i bine,

Şi moarte picură din nori.

Şi chiar izvorului îi vine

Un fel de greaţă uneori.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

 

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

E falsă mila ori e mută,

Iar crucea de la piept e joc.

În moarte tot mai mulţi se mută,

Văzând că-n viaţă nu au loc.

Atâtea vorbe şi minciuni,

Atâtea seci promisiuni!

 

De ce-ai dat, Doamne, grai la om,

Iar nu la floare şi la pom?!

A prins a înălbi,

Precum ninsorile,

Şi tinereţea mea!

Mai bine ar vorbi

În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

 

(Grigore Vieru)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1531

Femeia nu trebuie să poarte singură greutățile familiei

Unele soţii îşi asumă singure povara peste puteri a tuturor grijilor domestice, trag „carul” familiei singure, irosindu-şi forţele şi sănătatea. Din păcate, soţii se deprind repede cu starea aceasta de lucruri şi încetează să aprecieze ceea ce fac pentru ei soţiile. Ei iau ca pe ceva ce li se cuvine faptul că femeia îndeplineşte o […]