Odată, fericiții, șezând și vorbind, iată și diavolul a venit acolo și îl ispitea pe Epifanie, pe care numai Andrei îl știa.
Și se mâniase asupra lui blestematul și a zis Andrei către el cu mânie: „Du-te de aici, necurate vrăjmașule!” Zis-a demonul lui Andrei: „Așa netrebnic și leneș ca tine, nu este nici unul în tot Constantinopolul. Iar de voiești ca să-ți spun ție mai drept, să știi că vor veni vremi, când meșteșugirea mea va pieri, căci, în acea vreme, oamenii vor fi mai răi decât mine, încât și copiii cei mici vor fi cu vicleșugul mai mari decât cei bătrâni. Atunci eu voi începe a mă odihni și nu voi mai învăța nimic pe fiii oamenilor, pentru că ei singuri, de la sine, vor începe a făcea toată voia mea”.
Și a zis Andrei către dânsul: „Cum știi tu, de vreme ce demonul nu poate ști nimic mai dinainte?” și a zis demonul: „Tatăl nostru, satana, a cunoscut ca, în iad șezând, vrăjește de toate și de acolo ne spune nouă toate, că neamul nostru nu știe nimic”. Zis-a Andrei: „De care păcate se veselește neamul vostru mai mult?” A zis demonul: „De slujirea idolilor și de fățărnicie, de răutatea față de aproapele. Când cineva începe a urî pe altul, și de păcatul sodomiei, de beție, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult”.
Iar Andrei a zis: „Dar Când cineva se leapădă de lucrurile voastre, pe care le-a făcut mai înainte, cum îl suferiți?” Și demonul a zis: „Știi mai bine decât mine, cat este de cumplit, dar nădăjduim a-l întoarce pe el la noi și-l răbdăm, luând mângâiere dintr-aceea ca multi, lepădându-se de noi și venind la Dumnezeu, apoi, iarăși, s-au întors la noi și s-au făcut de ai noștri”. Iar Când demonul și-a dat răspunsul de lucrurile sale, atunci Sfântul a suflat asupra lui și îndată s-a stins.
Din Proloage, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 137-138
