„Pictaţi-vă ochii cu sfiiciune, îmbrăcaţi-vă cu perlele neprihănirii, inul subţire al sfinţeniei, purpura modestiei”

3448

La fel ca şi bogăţia, podoabele sau bijuteriile sunt asociate în Sfânta Scriptură cu darurile primite de la Dumnezeu. Grija lui Dumnezeu faţă de poporul său este ilustrată uneori ca o metaforă a împodobirii: „”Ţi-am dat veşminte brodate, încălţăminte de piele fină, o legătură de vison pentru cap şi o mantie de mătase. Te-am gătit cu podoabe şi ţi-am pus brăţări la mâini şi salbe la gât.

Ţi-am dat inel în nas şi cercei în urechi şi pe cap ţi-am pus o coroană minunată. Aşa ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi îmbrăcămintea ta era de vison, de mătase şi de ţesături brodate; te-ai hrănit cu pâine din cea mai bună făină de grâu, cu miere şi untdelemn, şi erai foarte frumoasă şi ai ajuns la vrednicia de regină. Ai fost renumită printre neamuri pentru frumuseţea ta, pentru că ea era desăvârşită datorită strălucirii Mele cu care te-am îmbrăcat”, zice Domnul Dumnezeu” (Iez. 16,10-14).

În descrierea femeii ideale pe care o face înţeleptul Solomon, se menţionează garderoba ei impresionantă: „Ea îşi face învelitori; hainele ei sunt de vison şi de porfiră” (Prov. 31, 22). Bijuteriile sunt folosite şi ca daruri de nuntă, Avraam dăruindu-i nurorii sale Rebeca inel de aur de pus în nas şi două brăţări de aur (cf. Fc. 24, 22, 30, 47).

În acelaşi timp, pierderea podoabelor sau a bogăţiilor apare în Sfânta Scriptură ca pedeapsă pentru mândrie sau ca o consecinţă naturală a unei vieţi dezordonate, păcătoase (cf. Is. 3, 16-26). De aceea, atunci când omul revine de la trăirea păcătoasă, întorcându-se la casa Tatălui, el primeşte îmbrăcămintea cea bună, inel pe deget şi încălţăminte în picioare (cf. Lc. 15, 22).

În perioade ale decadenţei, accesoriile frumuseţii şi ale bogăţiei se fac prilej de păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur este foarte acid atunci când critică o purtare prea fastuoasă, mai ales dacă este vorba de cadrul cultului divin: „Tu însă, ca şi cum te-ai duce la paradă, nu la biserică, aşa te împodobeşti din cap până în picioare!” El vede în aceasta un motiv al decăderii bărbaţilor: „Din pricina aceasta miile şi miile de păcate, din pricina aceasta bărbaţii ajung nişte desfrânaţi, pentru că voi, femeile, nu-i faceţi să trăiască creştineşte, nu-i faceţi să filosofeze, ci-i învăţaţi să le placă podoabele cu care se împodobesc femeile stricate.”

Sfântul Apostol Petru recomandă ca „podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic” (I Pt. 3, 3-6). Apostolul nu interzice purtarea oricăror podoabe, ci previne asupra importanţei prea mari care se poate da unor lucruri fără prea mare valoare spirituală. De aceea el recomandă modestia în comportament şi îmbrăcăminte.

Cât priveşte mai ales mersul la biserică, femeia trebuie să aibă o ţinută decentă, care să nu atragă prea mult atenţia. Astfel fiecare se va putea concentra la rugăciune. Podoabele purtate nu trebuie să contrasteze prea mult cu sărăcia oamenilor din jur, atrăgând invidie sau clevetire. Crucea se va purta doar la gât, nu ca podoabă la cercei, inele sau brăţări.

Cu privire la machiaj, rolul primordial al acestuia este de a acoperi defectele din naştere sau dobândite în oarecare fel. Mai ales la biserică, el nu trebuie să fie folosit într-un mod extravagant sau ispititor. Deşi poate lipsi cu desăvârşire, se impune ca măcar buzele să nu fie pictate. În biserică sărutăm icoanele, dreapta preotului, Sfântul Potir după ce ne împărtăşim şi nu trebuie să rămână urme necuviincioase în urmă. Sunt unii preoţi care pe bună dreptate nu primesc la Sfânta Împărtăşanie femei care se machiază. În acest context trebuie mai degrabă să luăm aminte la cuvintele lui Tertulian, care recomandă: „Pictaţi-vă ochii cu sfiiciune, şi gura cu tăcere; agăţaţi-vă de urechi Cuvântul lui Dumnezeu; la gât puneţi-vă jugul lui Hristos; îmbrăcaţi-vă cu perlele neprihănirii, inul subţire al sfinţeniei, purpura modestiei. Astfel înfrumuseţate, veţi avea pe Dumnezeu ca iubit”. Deşi aceste lucruri au fost menţionate mai ales cu privire la femei, ele sunt valabile şi pentru unii bărbaţi.

sursa Ziarul Lumina


Articole Asemănătoare
3967

Soţia tot trage în jug şi nu se plânge de viaţă

Unele soţii îşi asumă singure povara peste puteri a tuturor grijilor domestice, trag „carul” familiei singure, irosindu-şi forţele şi sănătatea. Din păcate, soţii se deprind repede cu starea aceasta de lucruri şi încetează să aprecieze ceea ce fac pentru ei soţiile. Ei iau ca pe ceva ce li se cuvine faptul că femeia îndeplineşte o […]

Articole postate de același autor
7913

De ce postim miercurea, vinerea şi chiar lunea

În general, toţi creştinii, mai mult sau mai puţin antrenaţi în viaţa liturgică a Bisericii, cunosc faptul că zilele de miercuri şi vineri din cursul săptămânii sunt zile de post, adică zile în care se consumă numai hrană de origine vegetală, fără carne, ouă, brânză sau lapte. Menţiunile despre obişnuinţa creştinilor de a posti în […]