Atunci, în al treilea an de studii la Academie, mi-a venit în minte gândul: „Dacă Dumnezeu ştie dinainte că eu voi deveni ucigaş, pot eu oare să schimb drumul meu? Dacă pot, atunci cunoaşterea nu e nimic, dar dacă nu pot, atunci unde este libertatea?”
Mult timp m-a chinuit întrebarea asta, fără să pot afla răspuns. Nu puteam avea încredere în nici unul dintre prietenii mei, deoarece pe ei nu îi frământau astfel de întrebări. Şi nu îndrăzneam să-l întreb pe profesorul meu, pentru că mă temeam că mă vor crede eretic –cine putea şti?! La vârsta aceasta îţi trece orice prin minte, şi eu am purtat multă vreme această întrebare, până ce am aflat un răspuns la Fericitul Augustin, prin noţiunea de timp. Timpul, spune el, este un şir neîntrerupt, care are trecut, prezent şi viitor.
Trecutul a fost, nu mai există; viitorul va fi, încă nu există – dar acum ce este? E prezent, dar şi acesta aproape că nu există – este punctul de atingere al trecutului cu viitorul, în care, de îndată ce ai intrat, viitorul se preschimbă mereu în trecut. Timpul există numai pentru obiecte, materii, universuri – şi, bineînţeles, pentru noi, oamenii. Noi trăim şi cunoaştem în categorii, spaţii şi cifre.
Aceste categorii nu există pentru Dumnezeu. Pentru El nu există nici trecut, nici viitor, ci numai veşnicul acum. Atunci când vorbim de viitor, acest viitor este al nostru, nu şi al Lui. Şi aceste răspunsuri au devenit pentru mine soluţia problemei care mă chinuia.
Patriarhul Pavel al Serbiei
Extras din interviul realizat în anul 1997 de Svetlana Luganskaia, pentru „Pravmir”
