Fiecare lucrare trebuie să fie din inimă, fiecare gând din inimă, fiecare cuvânt din inimă! Atunci când se lucrează din inimă, înseamnă că lucrăm Domnului, că nu suntem şovăitori faţă de nimic – căci ştim că Dumnezeu este pretutindeni, şi înlăuntrul nostru. Toate sunt ale Lui, de aceea e potrivit să ne încredinţăm Lui întru totul, din inimă.
Când ne deprindem a lucra din inimă, atunci nu avem nevoie a ne deprinde cum să ne rugăm – pentru că atunci facem lucrurile din inimă, şi gândurile sunt din inimă, şi rugăciunea este din inimă. Iată, vedeţi cum fiecare dintre noi poate să ajungă la aceste măsuri şi să dea de la sine! Nu avem trebuinţă de nici o nevoinţă: doar să ne deprindem cu gândul că Dumnezeu este pretutindenea şi în inima noastră, pentru că e Dumnezeul inimii, Dătător-de-viaţă, Se sălăşluieşte întotdeauna în mijlocul vieţii şi trebuie să-L căutăm din inimă.
Când ne deprindem astfel, gândurile noastre vor fi întotdeauna paşnice, liniştite, blânde, smerite, binefăcătoare sistemului nervos al tuturor vieţuitoarelor înţelegătoare, al animalelor şi plantelor. Gândurile de pace şi liniştite sunt totdeauna pline de dragoste şi bunătate.
Din Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 212
